Cele 16 herghelii pentru cai de rasă ale Romsilva au nevoie de investiţii de 8 milioane euro
„Este un efort pentru a menţine aceste herghelii. Vrem să discutăm cu Ministerul Agriculturii. Important este ca acestea să poată adera la PNDR 2014-2020 ca să putem asigura crearea de culturi de furaje necesare pentru herghelii. Pentru fiecare herghelie ar trebui investiţi circa 500.000 euro. Apoi este nevoie să facem o evaluare pentru caii de montă, să reducem numărul, pentru că am constat că din 700 câţi avem, cam 380 îi folosim an de an. Nu mai este cerere atât de mare pe piaţă întrucât s-au redus efectivele la nivelul localităţilor”, a declarat marţi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.
El a arătat că în prezent costurile pentru întreţinere ale hergheliilor sunt subvenţionate de Romsilva, iar prin investiţii pentru a produce mai ieftin furaje s-ar crea un echilibru al costurilor.
Romsilva are în administrare 3,2 milioane hectare de pădure proprietatea statului şi 1 milion de hectare proprietate privată, dar şi 12 parcuri naţionale, 11 parcuri naturale, 38 de rezervaţii şi monumente ale naturii, 70 situri Natura 2000, 51 situri de importanţă comunitară şi 19 situri de protecţie avifaunistică.