Cele 20 de mall-uri deținute de NEPI Rockcastle în România vor deveni neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon, până în 2030

Economica.net
17 12. 2020
sibiu_promenada_aug2020_32_53749800

Atingerea nivelului net-zero al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030, în întregul lanț valoric, include clienți, furnizori de servicii și de materiale, contractori și toți partenerii conectați la procesul de construire și mentenanța clădirilor, precum și infrastructura și comunitatea pe care NEPI Rockcastle le creează prin intermediul investițiilor imobiliare.

Decizia vine în avangarda recentului plan al Uniunii Europene prin care Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Planul UE pentru următorii 10 ani vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 60% până în 2030.

 “Amprenta de carbon și schimbările climatice sunt două dintre cele mai importante teme de discuție la nivel global, iar NEPI Rockcastle recunoaște provocările implicate. Așadar, dorim să contribuim la menținerea unui mediu sănătos, prin atingerea nivelului de neutralitate a amprentei de carbon a tuturor celor 54 de centre comerciale în cele 9 țări în care Grupul activează, până în 2030. NEPI Rockcastle susține așadar Acordul de la Paris, respectiv obiectivele propuse de Comisia Europeană în cadrul Pactului Verde European”, susține Alex Morar, CEO NEPI Rockcastle.

În acest scop, NEPI Rockcastle a cooptat BuildGreen, lider în domeniul consultanței pentru dezvoltarea sustenabilă în Europa Centrală și de Est, pentru a stabili planul de acțiune detaliat în direcția îndeplinirii viziunii Grupului.

“Lucrăm împreună cu NEPI Rockcastle de mulți ani, pentru alinierea întregului său portofoliu de proprietăți la cele mai înalte standarde de dezvoltare durabilă, conform metodologiei BREEAM. Trecerea către neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon reprezintă un pas natural înainte, luând în considerare eforturile depuse deja pentru a asigura protecția mediului și standardele de sustenabilitate în toate etapele de implementare. Datorită mentalității de avangardă, viziunea NEPI Rockcastle s-a sincronizat perfect cu propria noastră ambiție de a ajuta dezvoltatorii imobiliari să atingă obiectivele Uniune Europene prin planul Green Deal. Prin urmare, suntem onorați să facem parte din inițiativa NEPI Rockcastle de a reduce amprenta de carbon și de a atinge nivelul neutru al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030, susține Răzvan Nica, Managing Director BuildGreen.

În ultimii ani, NEPI Rockcastle a implementat un set de acțiuni pentru minimizarea impactului asupra mediului și pentru reducerea emisiilor de dioxid carbon:

  • Toate proprietățile din Europa Centrală și de Est au obținut certificarea BREEAM;
  • Toate centrele comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle oferă stații de încărcare a mașinilor electrice;
  • 50% din sursele de energie ale Grupului provin din energie regenerabilă;
  • Construirea de parcuri fotovoltaice începând cu anul 2023;
  • Grupul a început să efectueze studii de impact asupra mediului, implementând politici dedicate de mediu și de achiziții durabile;
  • Programul „Zero Waste to Landfill” – cele 4R: reducere – reutilizare – reciclare – repetare;
  • Studii de fezabilitate în lucru, pentru implementarea soluțiilor alternative de energiei în următorii 3-5 ani, respectiv pentru obținerea independenței energetice în următorii 10 ani;
  • Project management centralizat al proprietăților pentru o mai bună monitorizare a consumurilor și funcționării echipamentelor din clădire.

Împreună cu BuildGreen, NEPI Rockcastle anticipează ca următorii 10 ani vor aduce investiții masive în direcția obținerii pragului net-zero emisii de CO2, cum ar fi: energie regenerabilă, niveluri mai ridicate de eficiență energetică și compensarea carbonului. 

NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est. În România, NEPI Rockcastle deține 20 de centre comerciale.