Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare

Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au ajuns la un acord privind elaborarea de ONU a unei foi de parcurs pentru reluarea discuţiilor în vederea reunificării acestei insule din Mediterana, divizată din 1974, a anunţat vineri Preşedinţia Republicii Turce a Ciprului de Nord.
Economica.net - vin, 07 feb. 2014, 21:18
Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare

„Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au convenit la un acord privind elaborarea unei declaraţii comune pentru continuarea negocierilor”, întrerupte în 2012, a anunţat un comunicat al Preşedinţiei Republicii Turce a Ciprului de Nord, nerecunoscută la nivel internaţional.

„Reluarea procesului de negocieri este prevăzută săptămâna viitoare”, adaugă textul.

În ultimele zile, cele două părţi au făcut progrese în privinţa foii de parcurs.

Discuţiile începute sub egida ONU au fost suspendate de ciprioţii turci în vara lui 2012, când Guvernul ciprioţilor greci, singurul recunoscut de comunitatea internaţională, a preluat Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE).

Criza financiară din partea de sud a insulei, care aparţine ciprioţilor greci, a amânat apoi reluarea acestora.

Te-ar mai putea interesa și
România e la masa deciziilor pentru reconstrucţia Ucrainei – Bogdan Ivan
România e la masa deciziilor pentru reconstrucţia Ucrainei – Bogdan Ivan
România e la masa deciziilor, din punct de vedere al reconstrucţiei Ucrainei, şi îşi pregăteşte agenda foarte clar pentru o conferinţă extrem de importantă pe această temă ce va avea loc......
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania, situat în localitatea Dezmir din județul Cluj, a început construirea, în incinta sa, a unui ...
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Rusia şi Statele Unite ale Americii poartă discuţii asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, care leagă Germania de Rusia ...
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 650 de milioane ...