Cele mai bune universităţi din lume în 2013 – clasamentul Shanghai

15 08. 2013
harvard_university321_97835400

Academic Ranking of World Universities (ARWU) – cunoscut şi sub numele de clasamentul Shanghai al celor mai bune universităţi din lume – se numără printre cele mai reputate şi reprezentative rankinguri de profil la nivel internaţional.

Harvard este şi în acest an cea mai bună universitate din lume, pentru al unsprezecelea an consecutiv.
Stanford University ocupă şi în 2013 a doua poziţie în clasamentul Shanghai.

A treia cea mai bună universitate din lume este în acest an University of California, Berkeley care detronează astfel Massachusetts Institute of Technology (MIT) din clasamentul celor mai bune trei universităţi din lume.

MIT ocupă în 2013 a patra poziţie în clasamentul realizat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai.

Nicio schimbare în clasament faţă de rezultatul anului trecut la poziţiile 5-10 din top.

University of Cambridge, California Institute of Technology (Caltech), Princeton, Columbia, University of Chicago, University of Oxford sunt prezente în 2013 în top 10, în aceeaşi succesiune ca în anul precedent.

Puteţi consulta aici clasamentul integral al celor mai bune universităţi din lume în 2013 realizat de Universitatea Jiao Tong.

Metodologia clasamentului Shanghai

Clasamentul este alcătuit în funcţie de următorii indicatori:
– Numărul de absolvenţi şi de profesori laureaţi cu premiul Nobel sau medalia Fields (echivalentul premiului Nobel pentru matematică), luaţi în considerare cu valori ponderate, în funcţie de anul absolvirii (pondere de 10%, respectiv 20% în scorul total);
– Numărul de articole ştiinţifice publicate în revistele Nature şi Science, luate în considerare cu valori ponderate, în funcţie de ordinea în lista autorilor a celor afiliaţi universităţilor considerate (pondere de 20% în scorul total);
– Numărul lucrărilor indexate în Science Citation Index Expanded şi Social Science Citation Index, cu o pondere de 20% în scorul final;
– Cei mai citaţi cercetători în 21 de domenii, cu pondere de 20% în scorul total;
– Performanţa academică per capita a universităţilor, cu pondere de 10% în scorul total.