Cele mai frecvente greşeli pe care le fac utilizatorii de iPhone

Economica.net
08 02. 2014
iphones_13700500

Iată care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac utilizatorii de iPhone:

Telefonul rămâne deschis tot timpul

Telefoanele ar trebui să fie închise periodic, altfel bateria se va termina mai repede decât în mod normal, anunţă Huffington Post. Chiar dacă este inactiv, atunci când telefonul rămâne deschis pentru perioade lungi de timp bateria este solicitată şi, în timp, îşi pierde proprietăţile. Cei mai mulţi folosesc telefoanele mobile şi pe post de alarmă, aşa că acestea rămân pornite non-stop. Experţii recomandă să vă bazaţi pe un ceas deşteptător şi să opriţi telefoanele pe timpul nopţii, sau, dacă acest lucru nu este posibil, să le închideţi pe timpul zilei, atunci când nu aveţi neapărată nevoie de ele.

Bluetooth-ul şi WiFi-ul rămân pornite permanent

Când sunt deschise şi nu sunt folosite, aceste opţiuni nu fac decât să irosească energia stocată în baterie. Cel mai probabil, atunci când mergeţi pe stradă nu aveţi nevoie de Bluetooth sau WiFi, aşa că acestea consumă fără să vă ofere niciun beneficiu. Specialiştii recomandă ca acestea să rămâna închise, urmând să fie pornite doar atunci când folosirea lor este necesară.

Folosirea telefoanelor la temperaturi extreme

Telefoanele inteligente nu sunt făcute să fie folosite la temperaturi prea scăzute sau prea ridicate, aşa că utilizarea lor atunci când temperatura scade sub 0 grade Celsius sau depăşeşte 35 de grade nu este indicată. În astfel de condiţii, telefoanele sunt suprasolicitate şi bateria se consumă infinit mai repede, astfel că smartphone-ul poate chiar să se închidă temporar. Încercaţi să închideţi telefoanele atunci când temperaturile ating valori extreme, sau, dacă trebuie să le folosiţi, este indicat să le ţineţi în geantă, sau la umbră, după caz.

Telefoanele rămân în priză peste noapte

Punerea telefonului la încărcat peste noapte este, într-adevăr, cea mai convenabilă soluţie, dar nu este cea mai indicată, spun specialiştii. Pe termen lung, această practică afectează bateria, care va începe să se consume mai rapid decât ar trebui. Încercaţi să încărcaţi telefoanele în timpul zilei, când le puteţi scoate din priză după ce bateria ajunge la 100% sau, dacă nu aveţi cum să faceţi acest lucru, folosiţi o priză programabilă, care opreşte alimentarea cu enegie după un timp prestabilit.

Folosirea încărcătoarelor care nu sunt fabricate de Apple

Încărcătoarele originale sunt scumpe, dar merită investiţia, spun experţii. Încărcătoarele contrafăcute pot produce pagube telefoanelor şi, în unele cazuri, pot să provoace chiar explozii sau incendii. Dacă aţi apucat să achiziţionaţi un produs contrafăcut, există o soluţie: Apple oferă o reducere la un încărcător original în schimbul unuia contrafăcut predat.

Telefoanele nu sunt curăţate suficient de bine

În prezent, telefoanele sunt utilizate tot timpul zilei, în toate locurile în care merge posesorul, aşa că acestea au ajuns să găzduiască mai multe bacterii decât vasul de toaletă sau bolurile din care mănâncă animalele de companie. Apple recomandă folosirea unui şerveţel moale, fără scame, pentru ştergerea ecranului, iar pentru dezinfectare există produse care folosesc lumină ultravioletă ca să distrugă bacteriile.
Filmarea în modul portret

Deşi această tehnică nu produce pagube telefonului, calitatea imaginilor este slabă, iar clipurile video filmate în acest fel sunt greu de urmărit. Utilizatorii ţin telefonele vertical atunci când filmează, poziţie mai comodă, dar specialiştii recomandă întoarcerea aparatului şi folosirea ambelor mâini, chiar dacă durează câteva fracţiuni de secundă în plus. Motivul pentru care forma televizoarelor şi formatul celor mai multe dintre filme este lat, asemănător cu modul peisaj (cu cele două dungi negre deasupra şi sub imagine, nu pe lateral), este că aşa funcţionează şi vederea umană. Câmpul vizual orizontal este mai mare decât cel vertical, aşa că imaginile filmate aşa sunt mai uşor de urmărit. În plus, rezoluţia este mai bună şi folosirea ambelor mâini reduce mişcarea imaginii.

Lăsarea telefonului deblocat sau fără parolă

Conform celor de la Apple, aproximativ jumătate dintre utilizatori nu îşi asigură telefoanele prin folosirea parolei. Sigur, această tehnică nu vă protejează de hoţi, pentru că telefonul poate fi resetat fraudulos, dar măcar aceştia nu vor avea acces la datele dumneavoastră personale.

Ţinerea telefonului în mână

Mulţi dintre utilizatori nu realizează faptul că iPhone-urile sunt o marfă foarte căutată de hoţi, pentru că pot fi valorificate uşor şi rapid pe piaţa neagră. Cererea este mare, iar studiile arată că în jur de 40% din furturile din marile oraşe implică dispozitive mobile. Ţineţi telefonul în buzunare care nu pot fi accesate uşor atunci când nu îl folosiţi.