Cele mai grave accidente aviatice din 2014
Pe 8 martie 2014, un avion al companiei aeriene Malaysia Airlines, care efectua un zbor pe ruta Kuala Lumpur – Beijing, a dispărut de pe radare. La bordul avionului de tip Boeing 777-200 se aflau 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului. După luni de căutări, cercetătorii nu au identificat nicio rămăşiţă din aeronavă.
Cu un picior deja în groapă, compania Malaysia Airlines pierde al doilea avion în decurs de patru luni.
Pe 17 iulie, al doilea avion al companiei Malaysia Airlines, zborul MH17, care asigura legătura Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei. Cei 298 de ocupanţi ai săi, dintre care două treimi olandezi, şi-au pierdut viaţa.
Recent, anchetatorii ruşi au afirmat că au obţinut probe despre implicarea unui avion de vânătoare ucrainean în prăbuşirea zborului MH17.
CITEŞTE ŞI Zborul MH17: Anchetatorii ruşi afirmă că au probe despre implicarea unui avion militar ucrainean
La câteva zile de la prăbuşirea zborului MH17 în Ucraina, un alt avion dispărea de pe radare, de data aceasta pe continentul negru. Epava avionului companiei Air Algerie, cu 116 pasageri la bord, a fost găsită pe teritoriul statului Mali. Avionul efectua o cursă pe ruta Ouagadougou (Burkina Fasso) şi Alger.
Astăzi, 28 decembrie, o aeronavă companiei malaeziene AirAsia, a dispărut duminică între Indonezia şi Singapore, cu 162 de persoane la bord. Autorităţile au declanşat ample operaţiuni de căutare a epavei, la locul unde se presupune că s-ar fi prăbuşit avionul.
CITEŞTE ŞI Un avion cu 162 de persoane a dispărut între Indonezia şi Singapore
AirAsia este cel mai mare transoirtator low-cost din Asia şi un client al Airbus. Recent, compania a plasat o comandă fermă pentru 55 de avioane de tipul Airbus 330neo, cu o valoare totală de 15 miliarde de euro.
În 2014 au avut loc 19 accidente aviatice, soldate cu moartea a 526 de persoane, potrivit Aviation Safety Network. Pentur contabilizare au fost luate în calcul accidentele aviatice care s-au soldat cu moartea a peste 14 pasageri şi nu sunt incluse accidentele corporate şi cele militare. În 2013 au fost înregistrare 29 de accidente, însă numărul celor decedaţi este la jumătate: 265, potrivit sursei citate.