Cele mai grave atentate teroriste din Europa între 2004 şi 2016 – cronologie

Economica.net
15 07. 2016
madrid_atac_terorist_tren_7685940_35698790_11789800

Un camion a lovit în mulţimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, 14 iulie 2016, la orele 22.30 (23.30, ora României), înregistrându-se peste 80 de morţi şi sute de răniţi. Şoferul camionului era cunoscut poliţiei pentru fapte de violenţă şi utilizare de arme şi dispunea de un pistol de calibru mic, precum şi de câteva grenade şi arme de război false. Preşedintele francez şi-a anulat vizita pe care o efectua la Avignon, în sudul ţării, pentru a se întoarce precipitat la Paris, pentru a prezida celula de criză. De asemenea, şi-a anunţat decizia de a apela la rezervişti pentru a asigura protecţia teritoriului. Preşedintele francez, François Hollande, a anunţat prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care urma să fie ridicată la 26 iulie şi a dat asigurări că ţara sa îşi va ‘întări’ ‘acţiunea în Irak şi Siria’, potrivit AFP. Decretată de şeful statului pe fondul atentatelor comise pe 13 noiembrie la Paris, regimul de excepţie al stării de urgenţă a fost prelungit de trei ori, în noiembrie, februarie şi mai. Ultima prelungire, la 19 mai, a fost de două luni, faţă de câte trei luni anterior, pentru a asigura securitatea Campionatului de Fotbal EURO2016 şi a Turului Franţei la ciclism.

22 martie 2016 – Belgia: 35 persoane au murit şi 340 au fost rănite în atentatele teroriste care au avut loc la Bruxelles, în Belgia, pe aeroportul internaţional Zaventem şi în staţia de metrou Malbeek aflată la câţiva zeci de metri de instituţiile europene. Treizeci şi una de persoane şi-au pierdut viaţa în exploziile de la aeroportul internaţional Zaventem şi din staţia de metrou Maelbeek, iar patru au decedat la spital în urma rănilor suferite. În atentate au fost răniţi şi patru cetăţeni români între care un minor. Atentatele au fost revendicate de Gruparea jihadistă Statul Islamic. Transportul public din Bruxelles a fost complet oprit, aeroportul şi principalele gări feroviare din oraş au fost închise şi măsurile de securitate au fost consolidate în mai multe metropole europene. Autorităţile belgiene au ridicat la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian. Ministrul de interne, Jan Jambon, a anunţat trei zile de doliu naţional. Aceste atentate s-au produs după arestarea, la 18 martie 2016, a lui Salah Abdeslam, un francez de origine marocană, singurul supravieţuitor al atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015 de la Paris.

13 noiembrie 2015 – Franţa: Bărbaţi înarmaţi şi atacatori sinucigaşi au comis un val de atentate la Paris, care au vizat restaurante, o sală de concerte şi zona adiacentă Stade de France, atacurile, soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi, fiind revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. În jur de 20 de cetăţeni străini s-au numărat printre cei ucişi: doi cetăţeni români care participau la o aniversare pe terasa La Belle Equipe; trei cetăţeni belgieni; un german; trei spanioli; doi portughezi; un britanic; două tinere surori tunisiene; trei chilieni; doi algerieni; un marocan; doi mexicani.

Opt ‘terorişti’ şi-au pierdut viaţa în atentate, dintre care şapte s-au aruncat în aer. Patru dintre aceşti agresori au murit în sala de spectacole Bataclanm, dintre care trei acţionând o centură cu exploziv, ultimul fiind ucis în timpul asaltului forţelor de ordine. Trei kamikaze au murit la Stade de France, iar altul pe bulevardul Voltaire, în apropiere de Bataclan. În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase, la Bataclan, străzile Charonne, Bichat, la restaurantul Le Petit Cambodge, precum la Fontaine au Roi, la intersecţia cu Faubourg-du-Temple.

Celelalte atentate comise de atacatori sinucigaşi au avut loc în apropiere de Bazilica Saint-Denis, unul dintre marile temple istorice ale creştinătăţii europene, unde se află înhumaţi mulţi regi ai Franţei. Cele mai multe dintre victime au fost ucise în atacul din sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul Franţei şi închiderea frontierelor ţării pe fondul ‘atentatelor teroriste fără precedent’ din Paris. A fost declanşat Planul Rouge Alpha în caz de atacuri multiple, iar toate locurile sensibile de pe teritoriul Franţei au fost plasate în sare de alertă. Preşedintele François Hollande a convocat şi un consiliu de apărare după atacurile teroriste. Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional după atentatele de la Paris.

7 ianuarie 2015 – Franţa: Un atac terorist a avut loc la sediul publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris, Franţa, fiind cel mai sângeros din Franţa din ultimii peste 40 de ani. Douăsprezece persoane au murit şi alte zece au fost rănite. Cei trei autori ai atentatului au fost identificaţi. Doi dintre ei sunt fraţii franco-algerieni Said Kouachi (34 de ani) şi Cherif Kouachi (32 de ani) recent întorşi din Siria, iar al treilea, Hebdo Hamyd Mourad (18 ani), s-a predat poliţiei. De asemenea, au fost reţinute şapte persoane din anturajul atacatorilor.

18 iulie 2012 – Bulgaria: Cinci turişti israelieni au fost asasinaţi la aeroportul din Burgas, în urma exploziei unei bombe plasate într-un autocar. Şoferul acestuia şi autorul atentatului au decedat de asemenea în atentat. Israelul a acuzat că la originea atacului s-a aflat mişcarea libaneză Hezbollah.

7 iulie 2005 – Marea Britanie: Patru atentate sinucigaşe comise simultan în trei rame de metrou şi într-un autobuz din Londra s-au soldat cu 56 de morţi şi 700 de răniţi. Atacurile au fost revendicate de o grupare care a susţinut că se numeşte Al-Qaida.

11 martie 2004 – Spania: Zece bombe au explodat la Madrid şi în suburbiile sale la bordul a patru trenuri, provocând moartea a 191 de persoane şi rănirea peste 2.000. Atentatul a fost revendicat în numele Al-Qaida de o celulă islamistă radicală.