Cele mai ieftine maşini pe care le puteţi cumpăra cu reducerea de 1.750 de euro de la stat

Prima de casare de la stat ajunge la 1.750 de euro, pentru cine îşi doreşte să cumpere în acest an o maşină prin Programul Rabla. Este vorba însă doar de anumite maşini, care respectă standarde destul de ridicate în materie de emisii. Iată care sunt cele mai ieftine cinci dintre ele, şi cu cât coboară preţurile după ce se aplică reducerea de la stat.
Economica.net - vin, 17 mart. 2017, 22:18
Cele mai ieftine maşini pe care le puteţi cumpăra cu reducerea de 1.750 de euro de la stat

Începând din acest an, cine îşi cumpără maşină nouă prim programul Rabla poate beneficia de o primă de casare mai mare, în funcţie de emisiile de dioxid de carbon ale maşinii.

Astfel, prima de casare standard rămâne la 6.500 de lei, şi se va aplica pentru orice achiziţie a unei maşini care emite mai puţin de 130 de grame de dioxid de carbon la 100 de kilometri parcurşi. Condiţionarea acordării primei de emisiile maşinii este o premieră, până la ediţia din acest an prima se acorda indiferent de cât de poluantă este maşina.

Însă, tot din acest an, se va acorda şi un bonus, care poate fi cumulat cu prima de 6.500 de lei. El are o valoare de 1.500 lei, şi se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.

Cu alte cuvinte, cine îşi cumpără o maşină nouă, prin Programul Rabla, cu emisii mai mici de 98 de grame de CO2, primeşte de la stat o primă cumulată de 8.000 de lei, adică circa 1.750 de euro, la cursul de schimb actual.

ECONOMICA.NET a făcut o scurtă şi sumară trecere în revistă a ofertelor dealerilor auto, printre cele mai ieftine maşini noi care pot fi cumpărate acum, cu emisii sub pragul de 98 de grame pentru 100 km. Cu menţiunea că lista nu este exhaustivă, iată cinci dintre cele mai ieftine maşini care pot beneficia de reducerea de 1.750 de euro.

Cel mai ieftin model Dacia care se încadrează în limita de emisii de dioxid de carbon este noul Logan cu motor de 1,5 litri diesel. Loganul cu acest motor emite doar 93 de grame de C02 la 100 km, şi are un preţ care pleacă de la 8.277 de euro, cu TVA. Aşadar, dacă veţi alege să cumpăraţi o astfel de maşină în cadrul Programului Rabla, reducerea oferită de stat ajunge la 21% din preţul maşinii, care va ajunge să coste doar circa 6.500 de euro.

Cel mai ieftin Renault care se încadrează în limita de emisii este modelul Clio Energy dCi 75. Motorul diesel de 75 de cai emite doar 85 de grame de dioxid de carbon, iar preţul pleacă de la 10.500 de euro. Aşadar, reducerea totală ar fi de circa 16%, iar maşina v-ar costa, în final, 8.750 de euro

Cel mai ieftin Ford cu emisii sub pragul de 98 de grame este un model Fiesta, varianta de motorizare 1,5 TDCi, motor care emite 94 de grame de dioxid de carbon. Preţul pleacă de la 11.513 euro. Procentual, reducerea este de circa 15%, iar preţul final al maşinii ar urma să fie de doar 9.700 de euro.

Cel mai ieftin Peugeot care s-ar încadra în limita de emisii pentru a beneficia de prima de casare combinată este un model 208 diesel, al cărui preţ pleacă de la aproape 12.000 de euro, în varianta de motorizare 1,6 BlueHDI, 75 de cai putere, motor care emite doar 90 de grame de dioxid de carbon la 100 km. Reducerea procentuală ar fi de 14,5%, iar preţul final, după aplicarea reducerii combinate, va fi de 10.250 de euro.

În oferta Citroen, modelul de oraş C1 care îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de prima de casare combinată este cel echipat cu motorul VTi 68, pe benzină, care emite doar 95 de grame de C02 la 100 km. Are un preţ de plecare de 10.700 de euro, şi este cel mai ieftin model găsit de noi pentru acest producător care beneficiază de cele două prime de casare. Reducerea procentuală este de 16%, iar preţul final va fi de 8.950 de euro.

Chiar dacă preţurile nu sunt extrem de mici, trebuie să ţineţi cont şi de schimbarea de legislaţie în domeniul taxării, atunci când decideţi achiziţia unei maşini. Odată anulat timbrul de mediu, Guvernul intenţionează să introducă o nouă taxă, care să fie colectată de primării, dar care va fi calculată şi în funcţie de poluare. Nu se ştie încă exact care va fi forma noii taxe, (în funcţie de norma de poluare Euro sau de emisii), dar, cu cât maşina va fi mai puţin poluantă, este clar că taxa va fi mai mică.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...