Cele mai importante puncte de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina sunt blocate de protestele transportatorilor și agricultorilor polonezi

Cele mai importante puncte de frontieră între Polonia şi Ucraina era blocate joi pentru traficul camioanelor, agricultorii polonezi blocând după reluarea protestului lor şi ultimul punct de trecere, transmite France Presse, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 04 ian. 2024, 20:34
Cele mai importante puncte de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina sunt blocate de protestele transportatorilor și agricultorilor polonezi

„După o pauză în perioada sărbătorilor, am reluat în cursul dimineţii blocarea postului de frontieră Medyka, întrucât nu avem un acord scris cu Guvernul”, a declarat unul dintre organizatorii protestului, adăugând că, în lipsa unui acord cu Cabinetul lui Donald Tusk care să le satisfacă revendicările, blocarea acelui punct de trecere va continua până pe 3 februarie.

Celelalte trei principale puncte de frontieră între Polonia şi Ucraina sunt blocate de la începutul lunii noiembrie de protestul transportatorilor rutieri polonezi, care denunţă „concurenţa neloială” făcută de colegii lor ucraineni, care au primit permisiunea să opereze liber în Polonia şi în celelalte state din UE. „Discutăm cu guvernul (polonez), dar deocamdată fără rezultat”, a declarat un reprezentant al transportatorilor.

La fiecare din cele patru puncte de frontieră blocate de protestatari, aceştia permit numai trecerea a trei camioane pe oră, precum şi traficul vehiculelor de pasageri şi al transporturilor cu ajutoare umanitare şi militare destinate Ucrainei.

Pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, Bruxellesul a eliminat taxele vamale şi controalele de calitate pentru produsele agroalimentare importate din Ucraina, ceea ce a provocat căderea preţurilor la cereale şi alte produse alimentare sub costurile producătorilor agricoli locali, care şi-au văzut astfel afacerile afectate şi solicită compensaţii. La rândul lor, transportatorii rutieri polonezi cer restabilirea permiselor de intrare pentru transportatorii ucraineni, care au fost eliminate odată cu celelalte facilităţile economice acordate Ucrainei de către UE.

Noul premier polonez Donald Tusk a declarat miercuri că va încerca să convingă protestatarii „să nu folosească blocada ca metodă de a-şi apăra interesele” în timp ce în Ucraina se intensifică bombardamentele şi operaţiunile militare ruseşti. El le-a promis că în negocierile cu Ucraina va „face totul” pentru a le proteja interesele „în această concurenţă inegală”, dar le-a cerut să renunţe la acţiunea lor, susţinând că „argumentele noastre vor fi mai bine auzite atunci când Polonia nu va mai fi o ţară care blochează frontiera”.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...