Cele mai importante riscuri pentru Petrom: un eşec în Marea Neagră este luat în calcul. LISTA COMPLETĂ

Economica.net
07 10. 2016
deepwater_champion_38019800_17595500

Iată lista cu riscurile la care este supusă activitatea Petrom:

O scădere a prețurilor și/sau a cererii de țiței, gaze naturale, produse petroliere și energie electrică ar avea un efect negativ asupra rezultatelor operațiunilor noastre. Schimbări ale așteptărilor cu privire la prețurile materiilor prime ar putea duce la ajustări de depreciere ale activelor noastre.

Estimările noastre cu privire la rezervele de țiței și gaze naturale pot varia semnificativ față de cantitățile reale de țiței și gaze naturale ce pot fi recuperate.

Trebuie să descoperim și/sau să dobândim rezerve suplimentare de țiței 25 și gaze naturale, precum și să redezvoltăm zăcămintele curente pentru a ne susține rezervele actuale și nivelul producției.

Trebuie să facem investiții semnificative pentru a ne menține nivelurile de producție și a ne îmbunătăți eficiența globală.

Descoperirea rezervelor de gaze naturale din Neptun Deep s-ar putea să nu fie viabilă comercial.

Investițiile realizate în cadrul unor proiecte în parteneriat cu parteneri externi pot reduce controlul nostru asupra costurilor.

Ne bazăm pe servicii furnizate de contractori, inclusiv de un competitor și de monopoluri controlate de stat, neavând garanții că aceste servicii vor fi întotdeauna disponibile pe baza unor termeni comerciali rezonabili sau că nu vor fi împiedicate (din orice motive, inclusiv ca urmare a insolvenţei).

Trebuie să obținem prelungirea licențelor deținute pentru diverse etape de operare în perimetre onshore și offshore pentru a susține planurile de investiții pe termen scurt, mediu și lung pentru aceste perimetre.

Ne confruntăm cu provocări majore în activitățile de explorare și dezvoltare datorită necesității de a obține drepturi de acces la suprafețele de teren aferente perimetrelor pentru care deținem drepturi de explorare și dezvoltare subterană.

În România, infrastructura de transport al gazelor naturale limitează capacitatea noastră de a exporta gazele din producția internă.

Segmentul de activitate Downstream Gas depinde de relațiile contractuale cu clienții importanți.

Veniturile și rezultatele noastre operaționale sunt influențate de condiții climatice și de variații sezoniere.

În toate domeniile activității noastre ne confruntăm cu concurența din partea altor societăți de energie.

O scădere a marjelor noastre de rafinare ar avea un efect negativ asupra rezultatelor operațiunilor noastre.
Nerespectarea standardelor de calitate a produselor poate avea un efect negativ semnificativ asupra activității noastre.

Ne confruntăm cu riscuri operaționale legate de activitățile de explorare, dezvoltare, producție, transport, depozitare, vânzare și comercializare a țițeiului și gazelor naturale, de rafinare și procesare a țițeiului, precum și de generare a energiei electrice și există posibilitatea ca polițele noastre de asigurare să nu acopere toate aceste riscuri.

Vechimea infrastructurii utilizate în desfășurarea activităților și incidentele operaționale pot duce la scăderea eficienței, precum și la accidente, deversări, scurgeri și alte tipuri de contaminare.

Planuri inadecvate în caz de dezastru și urgențe, precum și de gestionare a crizelor ar putea avea un efect negativ asupra activității noastre.

Pentru obținerea de produse petroliere depindem de o singură rafinărie, iar pentru generarea de energie electrică depindem într-o măsură semnificativă de o singură centrală de electricitate convențională.

Intervenția şi reglementările Guvernului pot avea efecte negative semnificative asupra activității noastre.

Activitățile noastre intră sub incidența legislației și a reglementărilor antitrust și ale concurenței și putem fi supuși procedurilor antitrust sau unor noi reglementări suplimentare.

Suntem expuși modificărilor la nivelul impozitelor, tarifelor și redevențelor impuse operațiunilor desfășurate în țările în care suntem prezenți.

Suntem supuși la inspecții fiscale frecvente din partea autorităților fiscale.

Avem obligația să respectăm legislația privind achizițiile sectoriale.

Activitățile noastre sunt supuse unor reglementari stricte privind protecția mediului, sănătății și siguranței care implică costuri de conformitate și remediere.

Provizioanele constituite pentru costurile de dezafectare sunt doar estimative și pot varia semnificativ față de cele efective; costurile neplanificate ar putea necesita redirecționarea resurselor alocate altor proiecte.

Este posibil să nu obținem din partea Statului Român restituirea tuturor costurilor suportate de noi pentru remedierea poluării istorice.

Neimplementarea corespunzătoare a strategiei de afaceri elaborată de management poate conduce la majorarea costurilor și reducerea veniturilor.

Abaterile, furtul sau alte comportamente lipsite de etică ori forme de corupție din partea angajaților sau a partenerilor de afaceri ar putea dăuna reputației noastre și ar putea avea alte influențe negative asupra activității noastre.

Am constituit subiectul unor diverse dezbateri politice care ne-ar putea afecta negativ reputația.

Ne putem confrunta cu probleme operaționale și tehnologice care pot conduce la întârzieri sau blocaje ale proiectelor aflate în derulare sau planificate.

Deficiențele sau defecţiunile survenite în funcționarea sistemelor, managementului de risc, proceselor de control intern sau personalului ar putea conduce la întreruperea activității.

Perturbări majore în funcționarea sistemelor noastre IT pot avea efecte negative semnificative asupra activității noastre.

Depindem de echipa de conducere și de personalul cheie.

Creșteri în costurile salariale în România ar putea duce la reducerea marjelor de profit.

Greve sau orice alt tip de întrerupere a programului nostru de lucru pot avea efecte negative semnificative asupra activității noastre.

Angajamentele conținute în contractele de finanțare ne pot limita flexibilitatea financiară și operațională.

Schimbări în nivelul cursurilor de schimb valutar pot avea un impact negativ semnificativ asupra rezultatelor noastre operaţionale şi situaţiei noastre financiare.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor de plată de către partenerii noştri poate avea efecte negative semnificative asupra rezultatelor operaționale și situației noastre financiare.

Incertitudinea cu privire la prezumțiile și estimările utilizate de Grup pentru pregătirea situațiilor financiare ar putea duce la rezultatele efective care pot fi diferite față de estimările precedente și care pot necesita ajustări semnificative ale valorii contabile a activelor sau datoriilor afectate perioadelor viitoare.

Investițiile în piețele în curs de dezvoltare, inclusiv România, presupun anumite riscuri, care pot fi mai mari decât riscurile inerente unor piețe mai dezvoltate.

Incertitudinile politice și economice ar putea afecta negativ valoarea investițiilor din România, inclusiv pe cea a Valorilor Mobiliare.

Economia României ar putea fi afectată negativ de criza europeană a datoriilor suverane și de viitoarea ieșire a Regatului Unit din UE.

Este posibil ca, în viitor, România să nu mai beneficieze de finanțări din partea organizațiilor internaționale, cum ar fi FMI sau UE, sau aceste finanțări să necesite implementarea anumitor măsuri, printre care măsuri mai stricte de austeritate, care pot fi dificil de realizat.

Evoluțiile la nivel economic și politic din sud-estul Europei, alături de intrarea unor concurenți noi pe piața din această regiune ar putea afecta negativ dezvoltarea activităților noastre.

Sistemul juridic și legislația din România, precum și din alte țări în care ne desfășurăm activitatea, continuă să se dezvolte, acest lucru putând crea un mediu instabil pentru investiții și pentru desfășurarea afacerilor.

Birocrația, corupția, deficiențele sistemului legislativ și posibilele abuzuri ale diferitelor agenții cu competențe extinse de control pot crea un mediu de afaceri nefavorabil în România și în alte țări în care operăm.

Suntem implicați în litigii de muncă și ne putem confrunta cu pretenții viitoare din partea angajaților. Tensiunea socială, litigiile privind anumite drepturi ale salariaților și formalismul legislației muncii din România pot avea efecte negative semnificative asupra afacerilor noastre.

Foștii proprietari ai terenurilor și alte terțe părți emit pretenții conform legislației din domeniul imobiliar asupra terenurilor deținute sau folosite în prezent de noi, în plus, deţinătorii de drepturi de proprietate intelectuală emit pretenţii cu privire la aceste drepturi rezultate din legislaţia privind acordarea de reparaţii pentru încălcările fostului regim comunist.

Suntem parte în diverse litigii, arbitraje, proceduri şi dispute care ar putea afecta negativ afacerile noastre şi situaţia noastră financiară.

Instabilitatea politică în regiunea Mării Negre, inclusiv în Ucraina sau în alte state vecine, poate afecta în mod negativ activitatea noastră.

Neîndeplinirea de către România a obligațiilor post-aderare impuse de UE poate duce la aplicarea de sancțiuni de către UE.

Infrastructura fizică a României este în stare precară și ar putea perturba desfășurarea normală a activității.

România poate înregistra niveluri ridicate ale volatilității cursului de schimb și ale ratei inflației.