Cele mai mari bănci din Cipru au fost retrogradate de Moody’s

Moody's Investors Service a efectuat marţi acţiuni de rating asupra principalelor trei bănci din Cipru, care reflectă, la niveluri diferite, severitatea deficitului de capital al băncilor, în contexul estimărilor Moody's privind o deteriorare mai amplă a calităţii activelor faţă de cât s-a estimat anterior, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Economica.net - mar, 09 oct. 2012, 08:37
Cele mai mari bănci din Cipru au fost retrogradate de Moody's

De asemenea, se arată în raportul Moody’s, temerile privind slăbirea finanţării şi lichidităţilor au contribuit la decizia de retrogradare a băncilor cipriote, scrie Agerpres. Acţiunile de rating ţin cont de aşteptările agenţiei privind probabilitatea ridicată ca băncile să primească sprijin de la autorităţile de la Nicosia, în colaborare cu organisme externe.

Acţiunea de rating de marţi reprezintă finalizarea revizuirii iniţiate de Moody’s în 12 iunie, când agenţia aprecia că operaţiunile extinse ale Bank of Cyprus, Hellenic Bank Public şi Cyprus Popular Bank în Grecia fac ca poziţia capitalului lor să fie vulnerabilă în eventualitatea în care Grecia părăseşte zona euro.

Astfel, ratingurile pentru depozite şi datorii pe termen lung ale Bank of Cyprus (BoC) au fost revizuite în scădere, cu o treaptă, de la ‘B2’ la ‘Caa1’, cu perspectivă negativă, în timp ce calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci a fost retrogradat de la ‘br/E plus’ la ‘caa3’.

În cazul Cyprus Popular Bank (CPB), Moody’s a revizuit în scădere ratingurile pentru depozite şi datorii pe termen lung de la ‘B3’ la ‘Caa1’ cu perspectivă negativă, iar calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci a fost retrogradat de la ‘caa1’ la ‘caa3’.

Pentru Hellenic Bank Ltd, ratingurile pentru depozite au fost retrogradate cu o treaptă, de la ‘B1’ la ‘B3’, cu perspectivă negativă, iar calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci a fost retrogradat de la ‘b2/E plus’ la ‘caa2/E’.

Decizia Moody’s de a retrograda calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci reflectă, la niveluri diferite, severitatea deficitului de capital al băncilor, în contexul estimărilor Moody’s privind o deteriorare mai amplă a calităţii activelor faţă de cât s-a estimat anterior, şi presiunile de finanţare cu care se confruntă băncile.

Conform datelor agenţiei, la 30 iunie 2012 rata creditelor neperformante a crescut la 22,3% pentru Cyprus Popular Bank (de la 13,9% la 30 decembrie 2011), la 14,2% pentru Bank of Cyprus (de la 10,2% la 30 decembrie 2011) şi la 15,8% pentru Hellenic (de la 13,2% la 30 decembrie 2011).

Perspectivele negative atribuite celor trei bănci din Cipru reflectă riscurile asupra calităţii activelor dincolo de scenariul de bază al agenţiei, ţinând cont de mediul operaţional dificil. O creştere a probabilităţii ca Grecia să iasă din zona euro sau riscul ca sprijinul extern să nu fie suficient pentru stabilizarea băncilor va exercita presiuni negative asupra ratingurilor.

Cele trei bănci au operaţiuni extinse în Grecia. Expunerea Cyprus Popular Bank se ridică la 42% din împrumuturile nete iar expunerea Bank of Cyprus este de 34% din creditele brute.

Decizia Moody’s indică riscul crescut ca executivul să furnizeze sprijin financiar băncilor din Cipru din cauza expunerii lor la Grecia şi a impactului acestor măsuri asupra solidităţii financiare a guvernului cipriot.

Ciprul, stat membru al zonei euro, cu un Produs Intern Brut de doar 17 miliarde de euro, a cerut în iunie ajutor pentru salvarea celor mai mari bănci ale sale, expuse puternic la datoria Greciei. Discuţiile cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI nu au fost până acum încununate de succes.

Dificultăţile cu care se confruntă băncile din Cipru nu sunt cauzate numai de expunerea lor la Grecia, ci şi de presiunile ridicate asupra calităţii activelor, din cauza deţinerilor de obligaţiuni suverane elene, şi de dificultăţile macroeconomice interne, susţin analiştii. Principalele bănci din Cipru sunt prezente şi în România.

Te-ar mai putea interesa și
Cheltuielile militare mondiale s-au cifrat la 2.720 miliarde de dolari, în 2024, cea mai mare creștere de la sfârșitul războiului rece – SIPRI
Cheltuielile militare mondiale s-au cifrat la 2.720 miliarde de dolari, în 2024, cea mai mare creștere de la sfârșitul ...
Cheltuielile militare mondiale au ajuns la 2.720 de miliarde de dolari în 2024, o creștere de 9,4% față de 2023 și cea mai abruptă creștere anuală cel puțin de la sfârșitul Războiului......
China continuă drumul în noua „eră nucleară”. Va construi încă 10 reactoare nucleare
China continuă drumul în noua „eră nucleară”. Va construi încă 10 reactoare nucleare
Consiliul de Stat al Chinei a aprobat duminică 10 noi reactoare nucleare, un vot de încredere care arată că energia nucleară ...
Huawei e aproape de testarea celui mai nou și puternic procesor cu IA, și speră să înlocuiască produsele Nvidia
Huawei e aproape de testarea celui mai nou și puternic procesor cu IA, și speră să înlocuiască produsele Nvidia
Huawei Technologies se pregătește să testeze cel mai nou și mai puternic procesor cu inteligență artificială, sperând ...
BCE a creat un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare europene
BCE a creat un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare europene
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un grup de lucru, condus de vicepreşedintele Luis de Guindos, care va analiza ...