Cele mai mari bănci din Germania, Deutsche Bank şi Commerzbank, ar putea fuziona – Der Spiegel
Publicaţia citează surse anonime care susţin că şeful Commerzbank, Martin Zielke, „ar prefera să realizeze fuziunea astăzi decât mâine”, dar directorul general al Deutsche Bank, Christian Sewing, le-ar fi spus apropiaţilor că o fuziune în următoarele 18 luni nu este pe agendă.
Der Spiegel adaugă că ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, ar fi în favoarea combinării celor mai mari bănci din ţără.
„Nu comentăm deciziile privind strategia băncilor”, a afirmat un purtător de cuvânt al ministerului de Finanţe din Germania, în timp ce reprezentanţii Deutsche Bank şi Commerzbank au refuzat să comenteze informaţia.
Alte surse au declarat luna aceasta că firma chineză HNA, cel mai mare acţionar al Deutsche Bank, intenţionează să îşi vândă întreaga participaţie pe care o deţine la banca germană.
Potrivit surselor, HNA Group, care deţine aproape 8% din drepturile de vot de la Deutsche Bank, a şi început procedurile pentru vânzarea acestor acţiuni, ca răspuns la solicitările Guvernului de la Beijing de a se concentra pe afacerile din domeniul transportului aerian. Deocamdată nu este clar cât va dura procedura de vânzare, pentru că HNA deţine acţiuni la Deutsche Bank printr-o serie de instrumente financiare derivate.
Vânzarea participaţiei deţinute de HNA ar pune noi presiuni pe Deutsche Bank, ale cărei acţiuni sunt în scădere după mai multe eforturi de relansare fără succes şi ar putea funcţiona ca un catalizator pe fondul speculaţiilor privind o fuziune cu o altă bancă germană. Fondul american Cerberus Capital este un investitor important la Deutsche Bank şi la rivalul Commerzbank AG, ceea ce alimentează speculaţiile că ar susţine o fuziune.