Cele mai mari bănci româneşti şi Nomura vor să vândă obligaţiunile de 500 mil. euro emise de Primăria Capitalei

Economica.net
27 11. 2014
primaria_bucuresti_04519200

Două consorţii formate din BCR –BRD şi Raiffeisen Bank, pe de o parte şi Banca Tran­silvania şi banca japoneză Nomura, pe de altă parte, au depus ofertele pentru a intermedia emiterea şi vânzarea unor obligaţiuni ale Pri­măriei Bucureştiului denominate în lei în valoare maximă de echivalentul a 500 mil. euro (2,2 mld. lei), potrivit unor surse din piaţă citate de ZF.ro.

Intermedierea emisiunii va costa 6,45 milioane de lei, fără TVA. Consorţiul câştigător va pregăti şi derula oferta, după ce va obţine de la ASF aprobarea prospectului de ofertă. Data ofertei nu este certă, ci depinde de condiţiile pieţei. Obligaţiunile se vor lista la bursa din Bucureştimai scrieZF.ro.

Primăria  Capitalei a anunţat la începutul anului că va emite o nouă serie de obligaţiuni pentru a le plăti pe cele lansate în 2005 şi care au scadenţa în iunie 2015. Miercuri la ora 11.00 a expirat termenul-limită pentru depunerea ofertelor, iar la ora 12.00 a fost programată deschiderea ofertelor.