Cele mai mari patru bănci elene au fost retrogradate de S&P, la „CCC”. Toate au filiale în România

Economica.net
15 06. 2015
banci_grecia_45678_18936200

Perspectiva asociată pentru ratingurile celor patru bănci este una negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrocedare este posibilă în lunile următoare, scrie Agerpres.

‘Retrogradarea reflectă opinia noastră că băncile greceşti ar putea să intre în incapacitate de plată în următoarele 12 luni în absenţa unui acord între Guvernul grec şi creditorii săi internaţionali, în condiţiile în care actualul program se apropie de final. În acest context, credem că există o probabilitate ridicată să fie impuse restricţii asupra mişcărilor de capital pentru a pune capăt fenomenului de diminuare a depozitelor’, susţin analiştii de la S&P.

Agenţia de evaluare avertizează că ar putea decide o nouă retrogradare a celor patru bănci greceşti dacă ajunge la concluzia că vor fi impuse restricţii asupra mişcărilor de capital. De asemenea, S&P ar putea retrograda băncile greceşti dacă acestea vor pierde accesul la lichiditatea oferită de mecanismele europene de sprijin, sau dacă ajunge la concluzia că acest suport este insuficient pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale celor patru bănci.

Miercuri, Standard & Poor’s Ratings Services a coborât ratingul de ţară al Greciei până la ‘CCC’ de la ‘CCC plus’, subliniind că, în lipsa unui acord cu creditorii, Atena va intra în următoarele 12 luni în incapacitate de plată a datoriei.