Cele mai mari proiecte imobiliare în construcţie

La nivelul anului 2010, după ce criza se instalase în România, în Bucureşti erau abandonate peste 80 de şantiere, dintre care 36 erau lucrări mari şi foarte mari. Numărul lor a rămas constant, dar între timp dezvoltatorii care se ocupau de aceste proiecte au intrat pe rând în insolvenţă sau în faliment.
Economica.net - joi, 05 apr. 2012, 05:36
Cele mai mari proiecte imobiliare în construcţie

Anul trecut, în acest sector au fost înregistrate de două ori mai multe cazuri de insolvenţă decât la sfârşitul lui 2008, când au fost semnalate 1.666 de astfel de situaţii, conform Coface.

Cu excepţia lui Dumitru Bucşaru, singurul investitor român cuprins în top care îşi bazează noua fază a proiectului Green City pe sursele financiare proprii, restul proiectelor sunt dezvoltate de companii cu capital străin, care au negociat cu băncile obţinerea unor linii de credit încă dinainte de criză, scrie Capital.

De departe, şantierul care implică cele mai mari investiţii este complexul rezidenţial Cosmopolis, dezvoltat de Opus Land Development în Ştefăneştii de Jos. Turcii au investit, în ultimii cinci ani, peste 200 de milioane de euro în finalizarea a circa 820 de locuinţe. În prezent, pe şantier se lucrează la încă 223 de apartamente, dintre care 135 de unităţi vor fi livrate în vara acestui an, iar restul la iarnă şi în primăvara anului viitor. Citeşte mai mult pe Capital

Te-ar mai putea interesa și
Reducerea forțelor militare ale SUA din Europa. Discuțiile vor începe în acest an, anunță ambasadorul american la NATO
Reducerea forțelor militare ale SUA din Europa. Discuțiile vor începe în acest an, anunță ambasadorul american la NATO
Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat vineri ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker......
Cătălina Marga pleacă din funcția de director financiar al RetuRO
Cătălina Marga pleacă din funcția de director financiar al RetuRO
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România, anunță că după mai bine de doi ani în ...
Alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron denunță ingerințele externe din scrutinele care vor avea loc în Europa, în special în România acum
Alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron denunță ingerințele externe din scrutinele care vor avea loc în Europa, în ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat vineri ''ingerinţele'' în alegerile care vor avea loc în Europa, în ...
O nouă linie electrică de înaltă tensiune a fost finalizată. Lucrarea a fost făcută de firme românești
O nouă linie electrică de înaltă tensiune a fost finalizată. Lucrarea a fost făcută de firme românești
Săptămâna aceasta a fost pusă în funcțiune linia electrică aeriană (LEA) 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET, ...