Cele mai mari tranzacţii ale misteriosului „rege al imobilarelor” Papalekas, cercetat de DIICOT

Omul de afaceri Ioannis Papalekas, cel care a fondat compania Globalworth şi sub umbrela căreia a adunat mai multe proprietăţi imobiliare din România, este unul dintre inculpaţii din dosarul devalizării SIF-urilor, potrivit Libertatea. Iată care sunt cele mai mari tranzacţii în care a fost implicat.
Andrada Ghira - mie, 10 dec. 2014, 22:01
Cele mai mari tranzacţii ale misteriosului

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas și-a construit un portofoliu de proprietăți imobiliare în România – Globalworth, și a ieșit anul trecut pe Bursa de la Londra în căutare de bani. A reușit să strângă în primă fază peste 50 de milioane de euro, cu mult sub planurile inițiale de a strânge 300 de milioane de euro.

Marea afacere a omului de afaceri Ioannis Papalekas în România a fost vânzarea a 77,5% proiectului rezidenţial Upground şi a clădirilor de birouri BOC şi BOB către RREEF, fond controlat de Deutsche Bank, pentru suma de 340 de milioane de euro. Cu banii obţinuţi, Papalekas a devenit partenerul fondului german, cu o cotă de 22%. 

În primul trimestrul al acestui an, compania lui Papalekas a răscumpărat participaţia fondului german în aceste proiecte cu 152 de milioane de euro şi face ca aceasta să fie cea mai mare tranzacţie realizată de Globalworth

Cu alte 58 de milioane de euro, Papalekas a cumpărat turnul fantomă din Piaţa Victoriei, Tower Center International. Iniţial, Dragoş Bâlteanu, acum arestat, deţinea 50% din proiect, însă Papalekas i-a cumpărat pachetul de acţiuni din firma care deţine imobilul. 

Cele mai recente tranzacţii realizate de Papalekas sunt achiziţia a două clădiri de birouri, Green Court A, cu 44 milioane de euro şi Nusco Tower cu 46 milioane de euro. 

În plus, parcul industrial Timişoara Airport Park (TAP) a fost cumpărat cu 35 de milioane de euro în vara acestui an. Din această sumă, 18 milioane de euro reprezintă costul de achiziţie în avans, iar restul de 17 milioane de euro se vor folosi pentru dezvoltarea următoarelor faze ale proiectului. Recent, Globalworth a anunţat un nou chiriaş pentru TAP: nemţii de la Elster, pentru care va ridica o hală de 7.000 mp cu 5 milioane de euro. 

Papalekas a mai cumpărat şi mallul falimentar City Mall, cu 17,3 milioane de euro, asta după ce îl vânduse în 2006 cu 103,5 milioane de euro fondului australian APN European Retail.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...