Cele mai mari tranzacții din România din anul 2024. Topul este condus de energia regenerabilă

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a înregistrat 198 de tranzacții  în primele nouă luni ale anului 2024, marcând o creștere de 8,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-au întregistrat 183 de tranzacții, arată un raport al Ernst&Young (EY) remis presei.
Mihai Nicuţ - vin, 04 oct. 2024, 12:54
Cele mai mari tranzacții din România din anul 2024. Topul este condus de energia regenerabilă

Valoarea estimată a tranzacțiilor a crescut cu 22,3%, ajungând la 5,2 miliarde USD , față de 4,2 miliarde USD în primele nouă luni din 2023, fiind susținută în mare parte de activitatea robustă din sectorul de Energie și Utilități. Valoarea tranzacțiilor comunicate în această perioadă a rămas aproape neschimbată, la 2,5 miliarde USD (-0,1% față de primele nouă luni din 2023).

Cea mai mare tranzacție înregistrată în primele nouă luni ale anului 2024 este achiziția unui portofoliu de energie regenerabilă de 629 MW de către Public Power Corporation (PPC), principala companie de energie electrică din Grecia, pentru suma de 768 milioane USD. Această tranzacție vine în urma achiziției multi-country realizate de PPC la începutul acestui an, care a inclus 90 de proiecte solare în România (516 MW), Italia (503 MW), Bulgaria (500 MW) și Croația (445 MW) pentru peste 2,1 miliarde USD de la Mytilineos, precum și mega-tranzacția de anul trecut, în valoare de 1,4 miliarde USD, prin care PPC a achiziționat operațiunile din România ale companiei italiene Enel.

A doua cea mai mare tranzacție din T3 (ocupând locul al treilea în primele nouă luni din 2024) a implicat vânzarea unui proiect de energie eoliană onshore de 99 MW de către compania suedeză OX2 către Nala Renewables, un joint venture între IFM Investors din Australia și Trafigura, unul dintre cei mai mari furnizori de materii prime din lume, pentru aproximativ 234 milioane USD. Acordul include construcția parcului care va deveni operațional în prima jumătate a anului 2026, și un contract PPA pe 12 ani cu o corporație multinațională. Echipa multidisciplinară și cross-border a EY a sprijinit OX2 în prima sa tranzacție în România oferind servicii de consultanță sell-side M&A.

Tot în această perioadă, EY a oferit servicii pentru achiziția TehnoWorld, principalul producător de țevi din România, de către CRH, unul dintre cei mai mari jucători în domeniul materialelor de construcții la nivel mondial. Extinderea unui actor tradițional din sectorul betonului în segmentul de țevi pentru apă reprezintă o tranzacție de referință pentru piața locală de M&A.

În altă tranzacție notabilă din cel de-al treilea trimestru al anului, Digi Communications, principalul furnizor de servicii de televiziune și internet din România, a cumpărat Nowo Communications, al patrulea cel mai mare operator de telecomunicații din Portugalia, de la Cabonitel, pentru 163 milioane USD.

“În ceea ce privește dinamica investitorilor, jucătorii strategici au rămas principalii actori pe piața locală de M&A, reprezentând 92% din volumul tranzacțiilor din primele nouă luni ale anului 2024, un record pentru această perioadă din 2018 încoace. Dintr-o perspectivă cross-border, tranzacțiile de tip inbound au crescut cu 39,2% în primele nouă luni din 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, totalizând 103 tranzacții, în timp ce jucătorii domestici și-au redus activitatea pe piața locală cu 13,8%, înregistrând 81 de tranzacții. În ceea ce privește tranzacțiile cu valori comunicate care depășesc 100 milioane USD, trimestrul al treilea al acestui an a înregistrat patru astfel de tranzacții, spre deosebire de T3 2023, când nu a fost înregistrată nicio tranzacție de acest fel.

În acest context, activitatea de M&A din România continuă să beneficieze de factori pozitivi, precum creșterea puternică a PIB-ului, venituri reale disponibile mai mari care stimulează consumul privat, scăderea inflației și investiții semnificative finanțate de UE în infrastructura publică”, arată EY.

Primele cinci sectoare cele mai active în funcție de volumul tranzacțiilor din primele nouă luni ale anului au fost Imobiliare, Ospitalitate & Construcții (35 de tranzacții), istoric unul din sectoarele de vârf, Energie și Utilități (32 de tranzacții), Produse de Consum & Retail (28 de tranzacții), Tehnologie (19 tranzacții), urmat de sectorul Sănătății, cu 16 tranzacții. Sectorul Energie și Utilități a înregistrat cel mai mare număr de tranzacții pentru această perioadă din 2018 încoace, dublându-se (+113%) față de primele nouă luni din 2023. Acest lucru subliniază și mai mult poziția puternică a României ca destinație atractivă pentru investițiile în energie regenerabilă.

În ceea ce privește țara de origine, cei mai activi investitori au fost din SUA (15 tranzacții), care și-au menținut poziția de investitor de top, urmați de Austria (10 tranzacții), Germania (9 tranzacții), Franța (7 tranzacții), Polonia și Țările de Jos, fiecare înregistrând câte 6 tranzacții

Te-ar mai putea interesa și
Victorie a României: Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anulat parțial Pachetul Mobilitate I
Victorie a României: Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anulat parțial Pachetul Mobilitate I
Instanța UE a dat câștig de cauză României, anulând prevederea din Pachetul Mobilitate I care a impus operatorilor de transport rutier să asigure la fiecare 8 săptămâni întoarcerea......
Oficialii E.On cer un program de ofertare a energiei electrice în piață, în contextul re-liberalizării. “Sperăm ca 1 aprilie să nu fie o zi a păcălelilor”
Oficialii E.On cer un program de ofertare a energiei electrice în piață, în contextul re-liberalizării. “Sperăm ca ...
Claudia Griech, director general al E.On Energie România, unul dintre furnizorii importanți de energie electrică din România, ...
Mașinile electrice din China vor fi taxate suplimentar în UE – Propunerea CE de impunere a taxelor vamale a obţinut sprijinul statelor membre
Mașinile electrice din China vor fi taxate suplimentar în UE – Propunerea CE de impunere a taxelor vamale a obţinut ...
Propunerea Comisiei Europene de a impune taxe antidumping la importurile de vehicule electrice pe baterii din China a obţinut ...
Autostrada Moldova A7 – Tronsonul Buzău-Focşani (82,44 km) va fi dat în circulaţie până la sfârșitul anului, anunţă CNAIR
Autostrada Moldova A7 – Tronsonul Buzău-Focşani (82,44 km) va fi dat în circulaţie până la sfârșitul anului, ...
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunţat că până la finalul ...