Cele mai mari venituri ale profesorilor din universităţile publice din România în 2012

ECONOMICA.NET a alcătuit clasamentul celor mai mari venituri anuale încasate în anul fiscal 2012 de profesorii care activează în universitățile de stat din România, potrivit declaraţiilor de avere din 2013. Matiş Dumitru - profesor universitar la Universitatea Babeş-Bolyai - a câştigat peste 100.000 de euro în anul fiscal 2012, cel mai mult dintre universitarii afiliaţi la universităţi publice din România.
Cristina Şomănescu - mar, 30 iul. 2013, 21:05
Cele mai mari venituri ale profesorilor din universităţile publice din România în 2012

ECONOMICA.NET a comparat veniturile anuale încasate de profesorii de la universitățile de stat din România, în anul fiscal 2012, din activităţi didactice și de cercetare la universitățile publice în care activează, inclusiv din proiecte de cercetare finanţate din fonduri europene, precum şi din participări la comisii de doctorat şi din evaluări ARACIS.

Universitățile care nu au publicat declarațiile de avere pentru anul fiscal 2012 şi cărora ECONOMICA.NET le-a solicitat insistent să publice aceste informaţii sunt: Universitatea din Craiova, UMF Craiova, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, USAMV din Iaşi, Universitatea „Ştefan Cel Mare” din Suceava, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, USAMV din Bucureşti, UMF Bucureşti, UMF Cluj.

Universităţile ar fi trebuit să publice pe site-urile instituţiilor declarațiile de avere și de interese pentru anul fiscal 2012 până pe 15 iunie 2013, conform articolului 4 al legii 176/2010.

Materialul ECONOMICA.NET nu are pretenții axiologice și nu pune la îndoială capabilitățile și realizările profesorilor menționați aici. Articolul are doar caracter informativ.

Precizăm, de asemenea, că cea mai mare parte a veniturilor încasate de universitarii despre care veţi citi în continuare provine din surse extrabugetare – proiecte de cercetare finanţate prin POS DRU.

Universitarii din Cluj, Sibiu, Galaţi, în topul clasamentului

Matiş Dumitru este decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Profesorul Matiş a încasat 458.905 lei în anul fiscal 2012 (peste 102.985 euro), din activităţi didactice, de cercetare, participare comisii de doctorat, evaluări ARACIS. Amănunte găsiţi aici.

Ciortea Gligor este profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Profesorul a încasat 358.386 lei (80.427 de euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice, administrative şi de cercetare. Detalii, aici.

Bondrea Ioan este rectorul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Profesorul universitar doctor Bondrea Ioan a încasat suma de 349.835 lei (78.508 euro) în anul fiscal 2012. Găsiţi aici declaraţia de avere a profesorului Bondrea Ioan.

Georgescu Puiu Lucian este preşedintele Senatului Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi. Georgescu Puiu Lucian a încasat 342.187 lei (76.792 euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice, de cercetare, evaluări şi participare la comisii de doctorat.
Detalii, aici.

Nistor Răzvan Liviu este directorul departamentului de Management al FSEGA din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Profesorul a încasat 308.474 lei (69.226 euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice, de cercetare, comisii de doctorat şi evaluări ARACIS, potrivit declaraţiei de avere din 2013.

Lungu Adrian este prorectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi. Profesorul a încasat suma de 303.021 lei (68.002 lei) în 2012, potrivit declaraţiei de avere din 2013 pe care o găsiţi aici.

Mihuţ Lizica este profesor universitar doctor şi preşedintele Consiliului Academic al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Mihuţ Lizica a încasat 296.423 lei (66.522 euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice, de cercetare, comisii de doctorat, potrivit declaraţiei de avere pe care o puteţi găsi aici.

Baban Adriana Smaranda este directorul departamentului de Psihologie al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Baban Adriana a încasat 291.306 lei (65.373 euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice, de cercetare, comisii de doctorat, potrivit declaraţiei de avere din 2013 pe care o puteţi consulta aici.

Deaconu Alecxandrina este prodecanul Facultăţii de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE Bucureşti. Deaconu Alecxandrina a încasat de 285.290 lei (64.023 euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice şi de cercetare. Detalii găsiţi aici.

Precizăm că potrivit Legii 176/2010, în cazul în care o persoană declară în declarația de avere informații care nu corespund adevărului, textul legii face referire la prevederile Codului Penal, şi anume la pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Să râdem cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

La final, şi o mostră de inadecvare la anul 2013. Am spus „să râdem”, deşi nu este amuzant: sesizată de ECONOMICA.NETîn legătură cu faptul că nu a publicat, conform legii, declaraţiile de avere din 2013 ale corpului profesoral, pe pagina oficială a instituţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ne-a comunicat un răspuns demn de anul 1988. Contactată pe data de 20 iunie, instituţia de învăţământ ne-a răspuns la solicitarea prin e-mail pe 17 iulie, rugându-ne să formulăm o cerere pe care să o trimitem… prin fax. Ceea ce reprezintă, credem noi, un simptom al unui sistem de învăţământ încremenit în timp, deşi din el ar trebui să vină atât de necesarul progres prin tinerii formaţi.

Sesizăm, pe această cale, şi Agenţia Naţională de Integritate, în legătură cu instituţiile de învăţământ menţionate în acest text care nu au respectat legea în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...