Cele mai multe noi cazuri de COVID sunt în București

18 07. 2021
adolescenti
Group of teenagers taking a selfie wearing face masks during Covid-19 Coronavirus epidemic spread.

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţul Cluj – 0,06.

Un număr de 255 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 30 la terapie intensivă.

Pe teritoriul României, 525 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 410 se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 29.846 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 12 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 193 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Un singur deces a fost raportat în ultimele 24 de ore la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.  Persoana care a murit – o femeie – era internată într-un spitalul din Iaşi. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani şi pacienta a prezentat comorbidităţi.