Cele mai profitabile companii care au capital majoritar de stat în 2019

Neptun Olimp SA, controlată de Ministerul Economiei, ajunge în 2019 cea mai profitabilă firmă care are capital majoritar de stat din ţara noastră. Firma, care are în portofoliu o agenţie de turism, cinci vile în Olimp, un restaurant şi alte câteva active, a avut marjă de profit de 74% în 2019, după cinci ani consecutivi în care a mers în pierdere, reiese dintr-o statistică făcută de Economica.net pe baza datelor obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Imprimeria Naţională şi parcul industrial din comuna Miroslava din Iaşi urmează în clasamentul celor mai profitabile firme care au capital majoritar de stat, arată analiza Economica.net.
Cristina Şomănescu - Dum, 04 oct. 2020, 19:24
Cele mai profitabile companii care au capital majoritar de stat în 2019

Neptun Olimp SA, controlată de Ministerul Economiei, intră pe profit în 2019 şi reuşeşte să aibă o marjă-record de 74% anul trecut.

Acţionarul majoritar al societăţii este Ministerul Economiei, cu o deţinere de 52.2156% din capitalul social, potrivit celui mai recent raport publicat pe BVB.
Societatea operează restaurantul La Barchetta, două autocare şi cinci vile clasificate la 4 stele, care au capacitate totală de cazare de 30 de locuri, o agenţie de turism, fabrica de gheaţă, staţia de frig şi o pizzerie, conform raportului din 2019 de pe BVB.

SC Neptun Olimp SA a încheiat anul 2019 cu afaceri nete de 623.386 de lei, cu aproape 76% mai mari decât în anul 2018, reiese din bilanţurile societăţii, comparate de Economica.net.

Firma a intrat pe profit anul trecut, după cinci ani consecutivi în care a mers în pierdere (luând în calcul doar rezultatele financiare din anul 2014 încoace). Neptun Olimp SA a raportat profit net de 462.191 de lei în 2019, faţă de pierdere de 1,38 de milioane de lei în anul 2018, arată bilanţurile depuse la Finanţe. Prin urmare, marja de profit a societăţii a depăşit 74% în anul 2019, potrivit calculelor făcute de Economica.net pe baza bilanţurilor de pe mfinante.ro. Firma a lucrat cu un număr mediu de 15 salariaţi în 2019.

  • SC Neptun-Olimp SA a fost înfiinţată prin HG nr. 1226/1990, prin reorganizarea Regiei Autonome de Turism şi Prestatii Dacorex & CO Neptun.

Compania Naţională Imprimeria Naţională SA, controlată de Ministerul de Finanţe, a avut marjă de profit de aproape 60% în 2019, cu aproape 16 puncte procentuale mai mare decât în 2018, reiese din analiza făcută de Economica.net.

CN Imprimeria Naţională a terminat anul 2019 cu afaceri nete de peste 507 milioane de lei, cu 2,5% mai mici decât în 2018. Compania a avut profit net de 302,85 de milioane de lei în 2019, cu aproape 33% mai mare decât în 2018. Prin urmare, marja de profit a companiei a ajuns la 59,64% în 2019, de la 43,73% în 2018.

Economica.net a arătat deja că CN Imprimeria Naţională e a cincea cea mai profitabilă companie controlată de stat în anul 2018, într-o analiză publicată la acest link.

Poziţia a treia în top – parcul industrial din Miroslava – a avut marjă de profit de peste 39% în anul 2019, cu peste 17 puncte procentuale mai mică decât în 2018.

Miroslava Industrial Parc SRL, societate comercială cu capital majoritar de stat, operează parcul industrial Miroslava, cel mai mare parc industrial din regiunea Nord-Est a ţării noastre. Asociatul principal al firmei este Consiliul Local Miroslava.
Parcul industrial e cea mai profitabilă firmă controlată de stat în 2018, potrivit unei analize făcute de Economica.net, publicată aici.

În 2019, parcul industrial din Miroslava coboară două poziţii şi ajunge a treia cea mai profitabilă firmă care are capital majoritar de stat, reiese din analiza făcută de Economica.net.
Miroslava Industrial Parc a încheiat anul 2019 cu afaceri nete de 2 milioane de lei, cu 27% mai mari decât în 2018, arată bilanţurile comparate de Economica.net. Parcul industrial a avut marjă de profit de 39,28% în 2019, faţă de 56,83% în 2018, rezultă din calculele făcute de Economica.net.

Cele mai profitabile companii care au capital majoritar de stat în 2019 Marjă de profit
Neptun Olimp SA, acţionar majoritar statul prin Ministerul Turismului 74%
Compania Naţională Imprimeria Naţională SA, controlată de Ministerul de Finanţe Peste 59%
Miroslava Industrial Parc SRL; acţionar majoritar Consiliul Local Miroslava (Iaşi) Peste 39%
Gospodărie Apă Canal şi Salubritate Cogealac SRL, deţinută de comuna Cogealac (din judeţul Constanţa) Peste 37%
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA al cărei acţionar majoritar e statul prin Ministerul Transporturilor Peste 34%
Hidroelectrica SA al cărei acţionar majoritar e statul prin Ministerul Energiei Peste 33%
Administratia Domeniului Public SA, deţinută de Municipiul Oradea Peste 31%
Compania Naţională Administraţia porturilor maritime SA Constanţa al cărei acţionar acţionar majoritar e Ministerul Transporturilor 30,92%
Nitroparc SRL, deţinută de Municipiul Făgăraş, admistrează parcul industrial Făgăraş 30,82%
Active Conexe SA, deţinută de stat prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului 30,53%

Date obţinute de Economica.net de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Citeşte şi: Statul domină topul primelor 30 de companii în care lucrează cei mai mulţi oameni în 2019. Poşta e liderul clasamentului de patru ani încoace

Economica.net vă spune, în tabelul de mai jos, cum au mers anul trecut celelalte firme din top 10 cele mai profitabile societăţi controlate de stat:

Numele firmei Marjă de profit în 2019 Afaceri nete în 2019 Dinamica cifrei de afaceri nete între anii 2019 – 2018
Gospodărie Apă Canal şi Salubritate Cogealac, deţinută de comuna Cogealac (din judeţul Constanţa) 37,4% 254.282 de lei Scădere cu peste 56%
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, al cărei acţionar majoritar e statul prin Ministerul Transporturilor 34,5% Peste 1 miliard de lei Cu 7% mai mare decît în 2018
Hidroelectrica, acţionar majoritar – statul prin Ministerul Energiei 33,41% 4,14 miliarde de lei Minus 2,6%
Administraţia Domeniului Public SA (din Oradea), deţinută de municipiul Oradea 31,16% 46,84 de milioane de lei Cu 23% mai mare decît în 2018
Compania Naţională Administraţia porturilor maritime SA Constanţa, al cărei acţionar majoritar e Ministerul Transporturilor 30,92% 349,94 de milioane de lei Cu aproape 10% mai mare decît în 2018
Nitroparc, deţinută de municipiul Făgăraş 30,82% 127.225 de lei Cu 4,2% mai mare decît în 2018
Active Conexe SA, deţinută de stat prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului 30,53% 2,34 de milioane de lei Cu 12,9% mai mică decît în 2018

Date obţinute de Economica.net de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi din bilanţurile depuse de firme la Finanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Termocentralele pe cărbune din Oltenia s-ar putea închide 3 ani mai târziu. Autoritățile vor cere Bruxelles-ului funcționarea până la începutul lui 2029, în baza unui studiu
Termocentralele pe cărbune din Oltenia s-ar putea închide 3 ani mai târziu. Autoritățile vor cere Bruxelles-ului funcționarea ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, compania de stat care operează carierele și centralele electrice pe cărbune Rovinari, Turceni și Ișalnița, cere consultanță pentru un studiu care urmează......
Donald Trump cere Curții Supreme să suspende legea care ar duce la închiderea aplicației chinezești TikTok pe teritoriul SUA
Donald Trump cere Curții Supreme să suspende legea care ar duce la închiderea aplicației chinezești TikTok pe teritoriul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, i-a cerut vineri Curţii Supreme să suspende legea ce ameninţă aplicaţia TikTok ...
Guvernul canadian depune eforturi pentru a evita un război comercial cu SUA conduse de Trump. Doi miniștri de la Ottawa au negociat la Mar-a-Lago cu doi viitori oficiali americani (Video)
Guvernul canadian depune eforturi pentru a evita un război comercial cu SUA conduse de Trump. Doi miniștri de la Ottawa ...
Miniştri ai Guvernului canadian au discutat vineri în Florida cu echipa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în contextul ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului per serviciu medical, prevăzută în Ordonanța „Trenuleț”
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul Ordonanţei "Trenuleţ" care ...