Cele mai profitabile companii cu capital românesc. Au fie datorii mari, fie probleme cu fiscul

12 12. 2012
bundles_of_euro_banknotes_close_up_03365cs_u_01866600

Privaţii fac cei mai mulţi bani din mâncare, materiale de construcţii şi asfalt. Statul face bani din energie, administrarea drumurilor şi loterie. Am exclus din top băncile. Mai sunt doar 4 româneşti, două de stat şi două private.

 

Producătoarea de mezeluri Principal Company este cea mai profitabilă companie dintre cele cu capital privat autohton, potrivit datelor Ministerului Finanţelor pe 2011. Acum se află în reorganizare juridică şi nu se mai poate calcula un profit, când datoriile au devenit mai mult decât presante.

ANAF a cerut insolvenţa companiei acum doi ani. Administratorul său judiciar a organizat recent o licitaţie pentru vânzarea de active, la care nu s-a prezentat nimeni.

Principal Company a înregistrat anul trecut un profit net de aproape 280 de milioane de lei, deşi cifra sa de afaceri netă abia depăşeşte 21 de milioane de lei.

Veniturile totale ale companiei, însă, sunt mai mari de 333,5 milioane de lei, în vreme ce cheltuielile nu au ajuns la 54 de milioane.

Cifra de afaceri netă este definită ca diferenţa dintre valoarea vânzărilor şi reducerile comerciale, TVA şi alte taxe legate direct de cifra de afaceri. Necazurile companiei cu Fiscul sunt legate tocmai de accizele nedeclarate.

Principal Company produce brandurile de mezeluri Salonta, Principal şi Matache Macelarul, fiind lider de piaţă pe segmentul mezelurilor crud-uscate. Este controlată de fraţii Dobronăuţeanu din Bacău (Şerban Ion şi Corneliu Emanuel), aceiaşi cu cei de care este legat unul dintre liderii vinului românesc, Murfatlar.

Ciudăţeniile contabile ale Principal Company au ferit-o de datorii uriaşe. Datoriile nu reprezintă decât 65% din profitul net, dar capitalurile proprii ale companiei sunt negative – o situaţie despre care studenţii învaţă că este anticamera falimentului.

Nu există date disponibile privind rezultatele Principal Company din acest an.

 

A doua cea mai profitabilă companie cu capital privat românesc este Dedeman, cu peste 205 milioane de lei profit net anul trecut.

Dedeman este cel mai mare retailer de bricolaj şi este controlat de fraţii Dragoş Pavăl şi Adrian Pavăl, din Bacău. A avut afaceri nete de peste 2.000 de milioane de lei, anul trecut. Vinde cât Praktiker, Bricostore şi Baumax la un loc.

Datoriile companiei erau de circa 4 ori mai mari decât profitul net.

Compania îşi propunea creşterea cifrei de afaceri cu 10% faţă de 2011, când aceasta a depăşit două miliarde de lei.

 A treia cea mai profitabilă companie cu capital privat românesc, Interagro, este a magnatului local Ioan Niculae. A câştigat net, anul trecut, aproape 163 de milioane de lei, din afaceri de 2.741 de milioane. Se ocupă, oficial, potrivit Ministerului Finanţelor, de cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase.

Ioan Niculae face însă afaceri şi cu îngrăşăminte, are şi o fabrică de bioetanol şi vrea să dezvolte şi o reţea de circa 80 de benzinării.

Datoriile Interagro erau de 1.682 de milioane de lei anul trecut, adică de peste 10 ori mai mari decât profitul. Ioan Nicolae a fost plasat de estimările publice drept cel mai bogat român cu o avere de 1,1 miliarde de euro.

În top urmează Spedition UMB şi Tehnostrade, două companii din domeniul construcţiilor, deţinute de unul din „regii asfaltului“. Dorinel Umbrărescu, de asemenea din Bacău. Au avut profituri nete de peste 161 de milioane de lei, respectiv 124 de miluioane de lei anul trecut.

Spedition UMB a încasat în primul semestru peste 266,3 milioane de lei pentru o serie de reabilitări de drumuri naţionale, precum şi pentru autostrăzile Moara Vlăsiei-Ploieşti şi Timişoara-Lugoj

Datoriile nu sunt foarte impresionante, în schimb ratele de profit (cât câştig net păstrează compania din venituri) sunt: 20 – 25%, sau 20 25 de bani dintr-un leu, profit „curat“.

 

La STAT

 

Cele mai profitabile companii ale statului sunt cele din energie, compania de administarre a drumurilor naţionale şi Loteria Română.

 

Termoelectrica, cea mai profitabilă companie cu capital de stat este un nume celebru mai ales pentru reputaţia sa de gaură neagră (la bugetul de stat).

Totuşi, Termoelectrica a trecut de la pierderi de aproape 432 de milioane de lei şi datorii totale de peste 3.555 de milioane, în 2010, la un profit net de 1.597 milioane de lei anul trecut şi datorii de „numai“ 601 milioane de lei.

Explicaţia: datoriile companiei către stat s-au plătit cu acţiuni deţinute la filialele sale, prin ordonanţă de urgenţă. Acţiunile deţinute de Termoelectrica la filialele sale Electrocentrale Deva, Electrocentrale Paroşeni şi ELCEN Bucureşti, au fost evaluate şi „date în plată în contul datoriei la bugetul de stat“ pe care o înregistra societatea.

Şi Termoelectrica se poate lăuda cu minuni contabile: profitul net este de 3 ori mai mare decât cifra de afaceri. Astfel de fenomene se produc atunci cân se vând active importante care se înregistrează ca venituri excepţionale. Sau când se transferă prin hotărâre de guvern.

 

A doua cea mai profitabilă companie de stat, producătoarea de gaze naturale Romgaz Mediaş, câştigă suficient ca să facă „donaţii“ la bugetul de stat. Aşa a făcut anul trecut, după ce Guvernul hotărât, în calitate de acţionar majoritar, să ia 400 de milioane de lei din profitul companiei.

Hotărârea, care mai sustrăgea „donaţii“ de la Electrica 150 de milioane de lei şi de la Loteria Română – 70 de milioane de lei, a scandalizat mediul privat, prin felul arbitrar în care Guvernul se amestecă în economie, în defavoarea altor jucători. Unul dintre aceştia, Fondul Proprietatea (FP), care deţine 15% din acţiunile Romgaz, a încercat să obţină reparaţii în instanţă. Fără succes.

Romgaz nu se poate plânge că nu are perspective favorabile, având în vedere că preţurile sale de vânzare se vor apropia tot mai mult de cele de piaţă. Se poate plânge de ce nu face cu banii câştigaţi, într-o vreme când puţine companii energetice rămân izolate în segmentul de activitate principal. Romgaz nu s-a dezvoltat în afara gazelor naturale, decât prin termocentrala de la Iernut.

Anul trecut Romgaz a obţinut anul trecut un câştig net de 1.032 de milioane de lei, din afaceri de doar 4 ori mai mari, iar profitul net de pe primul semestru al anului 2012, de aproape 558 de milioane de lei, a fost în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rata profitului de 25% este foarte bună, potriviti economiştilor. Spune că firma câştigă net 25 de bani din fiecare leu încasat.

Datoriile Romgaz de peste 936 de milioane de lei nu au fost prea îndepărtate de nivelul profitului.

În primele şase luni ale acestui an compania a ajuns la o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei, în creştere cu 10%. Acesta este un exerciţiu de transparenţă făcut de companie mai degrabă ca urmare a pregătirilor pentru listarea la Bursă, amânată.

Dintre celelalte trei companii de stat cu profituri de peste 100 de milioane de lei, se remarcă una care are de a face tot cu gazele naturale: Transgaz (listată la bursă cu simbolul TGN) administrează monopolul de stat al transportului pe magistralele naţionale.

Transgaz (TGN) se remarcă prin transparenţa sa, proprie companiilor listate la Bursă. A raportat profitul pe primele 9 luni ale acestui an, care este de peste 215 milioane de lei, obţinute dintr-o cifră de afaceri netă de peste 945 de milioane de lei.

Profitul Transgaz (TGN) pe 9 luni din 2012 este proporţional mai mic decât cel din tot anul trecut, de peste 379 de milioane de lei, din afaceri de peste 1.343 milioane de lei.

Transgaz are datorii de peste 314 milioane de lei la 9 luni /2012, mai mari decât profitul perioadei şi de trei sferturi din cele de anul trecut.

Între energie şi loterie se strecoară CNADNR (Compania Nationala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România), care a făcut un profit de peste 246 de milioane de lei, mai ales din rovinietă, taxa pe podurile de peste Dunăre şi din mici completări din publicitatea outdoor.

CNADNR a înregistrat în primul semestru din 2012 venituri totale proprii de 725,4 milioane lei, în creştere cu 9,8% faţă de primul semestru din 2011, respectiv 660,5 milioane lei. A făcut investiţii în valoare de 2.937 milioane de lei.

Bugetul pe 2012 prevede un profit brut de peste 245 de milioane de lei, din venituri proprii de 1.515 milioane de lei.

 

Electrocentrale Bucureşti este a patra companie de stat cu un profit de peste 100 de milioane de lei (106). După ea, şi înaintea Loteriei Române, urmează o altă companie listată la Bursă, Transelectrica (TEL, 90 de milioane de lei profit) şi Nuclearelectrica (95), a cărei listare la bursă este la rândul ei amânată.

Electrocentrale Bucureşti avea datorii de peste 2.200 de milioane de lei, cam cât cifra de afaceri. Nuclearelectrica are datorii mai mari şi venituri mai mici.

Transelectrica (TEL) a avut în primele 9 luni din 2012, un profit de 19,2 milioane lei, de opt ori mai redus decât anul trecut.

Datoriile Transelectrica depăşesc 1.745 milioane de lei.

Nuclearelectrica a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit din exploatare în valoare de 112,6 milioane lei, mai mic cu 16,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, respectiv 135,2 milioane lei, în timp ce afacerile au crescut cu 3%, până la 1.195 milioane de lei.

Datoriile Nuclearelectrica depăşesc 2.575 de milioane de lei.

Loteria Română, a opta în ierarhie, cu un profit net pe anul trecut de 81,6 milioane de lei anul trecut. Este o companie ale cărui bilanţuri sunt de invidiat, de aceea activitatea sa este un monopol. Cu excepţia datoriilor, care se ridicau la peste 226 de milioane de lei anul trecut.

Loteria Română şi-a înjumătăţit profitul pe primul semestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, până la aproape 32 de milioane lei. Şi cifra de afaceri a Loteriei a fost în scădere cu 12,5%, faţă de acelasi interval din 2011, până la la 504,40 milioane lei. La sfârşitul anului trecut, compania înregistra o cifra de afaceri de 1.160 de milioane de lei.

Loteria Româna a acordat premii în valoare totala de peste 318 de milioane de lei, în primul semestru din acest an.