„Exceptând sectorul bancar, unde am vâzut rezultate mixte pe anul 2012, în general companiile de la BVB au raportat situaţii financiare conform aşteptărilor investitorilor“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Mihai Mureşian, directorul de tranzacţii de la Intercapital Invest.
Anul trecut „a fost unul de cumpănă pentru economia românească, asupra căreia au avut un impact nedorit faptul că a fost un an electoral, ca şi disputele politice, care au depăşit de multe ori limita normalităţii“, a mai adăugat brokerul de la Intercapital.
„În aceste condiţii, nu prea am fost martorii unor rezultate supriză, ci mai degrabă am văzut o consolidare pe tot parcursul anului 2012.
Investitorii se axează pe companiile foarte putenice, cu o lichidate zilnică ridicată, dar şi pe cele care vor acorda dividende ridicate“, a mai spus Mihai Mureşian.
Liderii
Astfel că, după Contor Grup (CGC), următoarele opt locuri în clasamentul profitabilităţii sunt ocupate de SIF Transilvania (SIF3), Fondul Proprietatea (FP) şi SIF Banat Crişana (SIF1), cu rate de profit net de peste 60%.
Rata profitului este proporţia din cifra de afaceri care rămâne companiei sub formă de profit şi depinde nu numai de mărimea vânzărilor, dar şi de cea a cheltuielilor.
Dacă firma arădeană se află sub administrare specială şi a tăiat drastic din cheltuieli, SIF-urile şi FP sunt prin definiţie puţin cheltuitoare, având personal redus, deşi foarte specializat. Acestea nici nu prea au pe ce să cheltuiască, în afară de salarii şi chirii. Şi, evident pe investiţii de piaţă. Companiile din propriile portofoliu le aduc dividende consistente şi, dacă nu, le aduc venituri fiind vândute.
La Bursa de Valori Bucureşti S.A. (BVB) povestea este uşor diferită. BVB are personal mai numeros ca o SIF, iar veniturile vin din comisioanele de tranzacţionare ale altora.
Chiar şi aşa, Bursa de Valori Bucureşti S.A. a rămas în conturile sale cu un profit net de peste 51,5% din veniturile de peste 17,5 milioane de lei obţinute anul trecut.
SIF Oltenia (SIF5) se adaugă emitenţilor de acţiuni care au înregistrat o rată de profit de peste 50% în 2012.
SIF Moldova (SIF2) şi SIF Muntenia (SIF4) urmează de aproape cu profitabilităţi nete de peste 45%.
Anvergura veniturilor campioanelor diferă mult, dar randamentul veniturilor lor este comparabil.
Fondul Proprietatea (FP) a avut venituri de 871 de milioane de lei, SIF-urile de până la 320 de milioane de lei, dar profitabilitatea lor este comparabilă cu cea a bursei: între 45 şi 60%
O altă companie financiară, singura firmă de brokeraj care este ea însăşi listată la BVB, Broker Cluj Napoca, a păstrat în profitul net peste 27% din venituri.
Bursa şi Broker Cluj au avut cifre de afaceri de peste 17, respectiv aproape 3 milioane de lei.
Campioana
Companiile industriale au cheltuieli mari cu materiile prime, cu energia şi cu personalul şi de aceea nu au rate la fel de mari ca firmele de investiţii financiare.
Prin urmare, Contor Grup (CGC) este o excepţie şi, paradoxal, pe măsură ce va investi tot mai mult în dezvoltare, se va îndepărta de recordul de anul trecut.
CGC este o producătoare de contoare de apă şi de energie termică şi una din puţinele companii care au venit la bursă din proprie iniţiativă.
În 2011, avea pierderi de peste 70 de milioane de lei, deşi veniturile au fost chiar uşor mai mari decât cele de anul trecut (peste 18 milioane de lei).
Compania, „fondată în urmă cu 20 de ani, a depăşit doi ani de efervescenţă economică şi şi-a recâştigat dreptul la existenţă. Perioada de insolvenţă a fost escaladată şi, odată cu aprobarea planului de reorganizare, s-a trecut într-o nouă etapă. Administratorul judiciar, principalii acţionari, creditorii şi, deopotrivă cei 200 de angajaţi, au oferit companiei capitalul moral şi susţinerea lor, indispensabile continuării activităţii“, scria cu bucurie evidentă autoarea unui recent comunicat al firmei arădene.
Jumătate din contoarele de apă produse la Arad sunt vândute pe pieţele externe – preponderent în Europa Centrală şi de Vest. La portofoliul de clienţi externi s-a adăugat recent regia de apă a oraşului Helsinki, care are peste un milion de abonaţi.
Soldaţii profiturilor
Ratele de profitabilitate scad, cum este şi firesc, pe măsură ce coborâm în „economia reală“ şi în industrie.
OMV Petrom (SNP), compania care raportează, de doi ani încoace, cele mai mari profituri din istoria României, are o rată a profitului de „doar“ 15% din veniturile de peste 26 de miliarde de lei.
Proporţia cheltuielilor şi mai ales a investiţiilor faţă de venituri este clar mai mare la Petrom decât la producătoarea de maşini şi utilaje agricole Mecanica Ceahlău, care îşi păstrează un profit de peste 25% din cifra de afaceri de 29 de milioane de lei.
De aceea analiştii preferă să compare profitabilitatea companiilor din acelaşi domeniu, în vreme ce noi am fost curioşi să vedem varietatea profitabilitărţii din tabloul integral al companiilor de la BVB.
Cu rate mari de profitabilitate se mai pot lăuda Rompetrol Well Services (PTR, rată de profit 22% din cifra de afaceri), Transgaz Mediaş (TGN, 21%), Banca Translivania (TLV, 21%) şi Biofarm Bucureşti (BIO, 20%).
Merită menţionată Banca Comercială Carpatica (BCC) care a obţinut profit pentru prima oaraă în ultimii trei ani. 25 de milioane de lei, adică 7% din venituri.
Producţia de medicamente este în proporţie de peste 12% profitabilă la Zentiva Bucureşti (SCD) şi de peste 9% la Antibiotice Iaşi (ATB), a cărei pătrundere pe piaţa americană dă roade. Este cu atât mai remarcabilă performanţa Biofarm Bucureşti (BIO), 20% rată de profit.
Turismul a adus anul trecut rate de profit de la 6,6% (Turism Felix Oradea, TUFE), până la 13,4% (Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagră, EFO) şi 16% (Casa de Bucovina Club de Munte, BCM).
În total, au lucrat în câştig, cu rate de profit peste zero, 45 din cele 59 de companii importante de la BVB care îşi raportaseră rezultatele preliminare pe anul trecut, la data redactării acestui articol.
Cele mai mari contra-performanţe sunt cele ale Concefa Sibiu cu o rată a pierderilor, de astă dată, de (-) 234%.
Următoarele rate negative sunt cele ale dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP, -176%) şi Calipso Oradea (CAOR, -68%).