Cele mai puternice personalităţi din lume, după Forbes

Vedeta şi producătoarea de televiziune americană Oprah Winfrey este cea mai puternică personalitate din lume în acest an, urmată de cântăreaţa Lady Gaga, locul al treilea revenindu-i cineastului Steven Spielberg, potrivit clasamentului anual realizat de revista Forbes, făcut public miercuri, transmite AFP.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 18:34
Cele mai puternice personalităţi din lume, după Forbes

Şase din primele 10 locuri din acest clasament ce cuprinde 100 de celebrităţi sunt ocupate de femei. Pe poziţia a patra se află Beyonce, Madonna pe locul 5, cântăreaţa country Taylor Swift pe locul şase, iar actriţa Ellen DeGeneres pe locul al 10-lea.

În acest clasament, ce cuprinde cântăreţi, actori, vedete de televiziune, sportivi şi manechine, sunt luate în calcul, pe lângă venituri, şi vizibilitatea mediatică – în texte, poze, materiale video, la radio -, prezenţa pe reţelele sociale cum sunt Twitter, Facebook, YouTube şi Google+, dar şi, pentru prima dată, impactul lor de marketing.

Oprah /59 de ani/, regina talk-show-urilor din SUA, care a ieşit pe locul 2 anul trecut, şi-a zdrobit concurenţa. Deşi nu a câştigat ‘decât’ 77 milioane de dolari între iunie 2012 şi iunie 2013, cu 88 de milioane mai puţin ca anul trecut, ea a fost gazda interviului senzaţional în care fostul ciclist Lance Armstrong a recunoscut că s-a dopat şi, chiar dacă nu mai are emisiunea ei cotidiană la televizor, conduce un veritabil imperiu media, din care fac parte canalul Oprah Winfrey Network, revistele ‘O’, un site, mai multe emisiuni tip talk-show şi un canal de radio.

Aflată pe locul doi, Lady Gaga a câştigat 80 de milioane, iar ocupantul poziţiie a treia, Steven Spielberg – 100 de milioane, ajutat mai ales de filmul său ‘Lincoln’, care a obţinut două premii Oscar şi a avut încasări de 275 milioane de dolari.

Madonna revine între primele locuri după doi ani de absenţă, datorită veniturilor sale de 125 milioane de dolari.

Conform aceluiaşi clasament, Angelina Jolie este în acest moment cea mai puternică actriţă, ocupând locul 41, cu 33 milioane de dolari. În top îşi face intrarea şi Jennifer Lawrence /22 de ani/, premiată cu Oscar pentru ‘Silver Linings Playbook’, dar devenită celebră prin ‘Hunger Games’: aceasta se clasează pe locul 49, cu 26 milioane de dolari.

Tot între noii veniţi se numără actorii Hugh Jackman /locul 11/, Channing Tatum /locul 23/ şi Emma Stone /locul 84/, dar şi atletul Usain Bolt /locul 48/.

Între cele mai brutale căderi se numără cea a artistei Jennifer Lopez, care ajunge de pe primul loc anul trecut abia pe locul 12. În acelaşi timp, au dispărut în mod remarcabil de pe listă cântăreaţa Adele, actorii Brad Pitt şi Johnny Depp, actriţele Julia Roberts şi Reese Witherspoon sau cântăreţul Elton John.

În acelaşi timp, primul sportiv din clasament este tenismenul elveţian Roger Federer, pe poziţia a opta.
Primele zece locuri şi veniturile corespunzătoare, în dolari, sunt, după cum urmează: 1) Oprah Winfrey – 77 milioane, 2) Lady Gaga – 80 milioane, 3) Steven Spielberg – 100 milioane, 4) Beyoncé Knowles – 53 milioane, 5) Madonna – 125 milioane, 6) Taylor Swift – 55 milioane, 7) Bon Jovi – 79 milioane, 8) Roger Federer – 71 milioane, 9) Justin Bieber – 58 milioane, 10) Ellen DeGeneres – 56 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele declarații
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele ...
Nicușor Dan este în fața lui George Simion în exit poll-urile de după turul 2 al alegerilor prezidențiale, care nu măsoară însă voturile din străinătate. Simion revendică însă el......
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a afirmat că au fost detectate semne ale ...
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
Vicepreşedintele american J.D. Vance a descris duminică Uniunea Europeană drept "un aliat important" al SUA, recunoscând ...
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare în România, spune Reuters. De ce ar putea fi o știre falsă
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare ...
Fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a scris duminică într-un mesaj pe această platformă că a ...