Cele mai surprinzătoare clădiri futuriste din lume
1. Spaceport America (New Mexico)
Acesta este primul aeroport spaţial pentru zboruri comerciale care se construieşte în lume, în zona de deşert din statul american New Mexico. Lucrările au început în 2009 şi sunt în faza de finalizare. Potrivit autorilor, ‘forma sinuoasă a clădirii în peisaj şi spaţiile sale interioare încearcă să capteze drama şi misterul zborului spaţial în sine’. Acest port spaţial, operă a biroului de arhitectură ‘Foster and Partners’, este vizitat deja de turişti.
2. Galaxy Soho, Beijing
Galaxy Soho este opera lui Zaha Hadid, arhitectă de origine irakiană, pasionată de liniile curbe şi deţinătoare a unui Premiu Pritzker. Este o clădire compusă din cinci volume, construită între 2009 şi 2012 la Beijing, în care se află birouri şi centre comerciale. Structurile boltite sunt unite prin punţi.
3. Insula Saadiyat, Abu Dhabi
Este unul dintre cele mai uimitoare proiecte în curs din lume. Saadiyat înseamnă ‘fericire’: va fi o idilică destinaţie de vacanţă, cu 29 de hoteluri, 8.000 de vile şi clădiri rezidenţiale, cu o impresionantă desfăşurare de evenimente culturale şi locuri de relaxare. Aici îşi vor deschide sedii muzeele Guggenheim şi Luvru, se va amenaja un muzeu al patrimoniului din Abu Dhabi, va exista un muzeu maritim şi se vor deschide un centru de arte scenice şi un campus al Universităţii din New York. Arhitecţii Frank Gehry, Jean Nouvel, Norman Foster, Tadao Ando, Zaha Hadid şi Rafael Viñoly îşi vor lăsa amprenta. Se speră ca lucrările să se termine în 2020.
4. Gardens by the Bay, Singapore
Grădinile din Golf, inaugurate în iunie 2012, constituie o atracţie turistică pe care iubitorii naturii nu trebuie să o rateze. Se evidenţiază arborii uriaşi, 18 exemplare cu înălţimea de circa 30 de metri. În spatele arborilor se vede clădirea Marina Bay Sands Hotel, cu o terasă spectaculoasă şi renumita piscină ‘infinity’.
5. Hotel Intercontinental, Davos
A fost inaugurat în luna decembrie a anului trecut. De departe, pare o navă spaţială ce a coborât lângă oraşul unde se desfăşoară un cunoscut forum economic, la o aruncătură de băţ de una dintre cele mai populare staţiuni de ski din Elveţia. Văzută mai de aproape, structura pare un ‘ou aurit’. Hotelul are o formă eliptică, toate colţurile fiind rotunjite. La exterior, măsoară circa 105 x 40 metri. Este o lucrare a biroului de arhitectură Oikios GmbH, cu sediul în München, Germania.
6. Sheraton Huzhou Hot Spring Resort, China
Hotelul a fost inaugurat la sfârşitul lui 2013. Pare o potcoavă, cu două niveluri subterane. Este format din ‘straturi’ de etaje care creează un inel ce se ridică pe malul sudic al lacului Huzhou Taihu. Are ceva mai mult de o sută de metri înălţime şi 116 metri lăţime. Se află între Nanjing şi Shanghai şi a fost conceput de arhitectul Ma Yansong. Are 321 de camere repartizate pe 27 de etaje, spa, fântâni cu apă caldă şi un port pentru iahturi. Oferă serviciile unui ‘bar club’, are un salon de dans şi o mare varietate de restaurante şi baruri.
7. Bligh, Sidney
Acest zgârie-nori (139 metri) situat în districtul financiar al oraşului australian Sydney are o faţadă de sticlă, o curte interioară cu ventilaţie naturală, un centru în care se reciclează 90% din apele reziduale ale clădirii, panouri solare pe acoperiş, aer condiţionat. A fost inaugurat în 2012 şi a primit tot felul de premii, mai ales pentru eficienţă energetică. Lucrarea este semnată de Ingenhoven Architects din Germania şi Architectus din Australia.
8. Burj Khalifa, Dubai
Burj Khalifa este în continuare cel mai înalt zgârie-nori din lume, cu 828 de metri. Este un exemplu de lux. Include Hotelul Armani, primul hotel cu design marca Giorgio Armani.
Dacă este vorba despre zgârie-nori futurişti, trebuie amintit Kingdom Tower din Jeddah (Arabia Saudită), ale cărui lucrări au început la 27 aprilie. Când va fi terminat, probabil în 2018, va fi cel mai înalt din lume, cu aproximativ o mie de metri (1.007, potrivit datelor oficiale), cu aproape 180 de metri în plus faţă de Burj Khalifa.
9. Torre Agbar, Barcelona
Operă a lui Jean Nouvel, a fost sediul companiei Agbar. În următorii ani – lucrările vor începe, în principiu, în 2015 – acolo va fi un hotel, în ton cu alte proiecte similare, precum turnul Shard din Londra.
Turnul Agbar va fi iluminat la 24 septembrie, cu ocazia sărbătorii La Merce.
10. O casă spectaculoasă din Cádiz
Este o lucrare recent terminată a arhitectului spaniol Alberto Campo Baeza. Este vorba despre ‘Casa del Infinito’, construită în oraşul spaniol Cádiz, pe malul Atlanticului. ‘Cea mai radicală casă pe care am făcut-o vreodată’, afirmă arhitectul. Este construită cu travertin şi are o piscină tentantă pe acoperişul complet orizontal.
11. Stadioanele Qatar ’22
Este vorba despre stadioanele care se construiesc în Qatar pentru a găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din 2022. Arhitecta Zaha Hadid a conceput Stadionul Al-Wakrah. Printre numeroasele noutăţi se numără soluţiile pentru diminuarea căldurii deşertului până la temperaturi rezonabile, sub 28 de grade.