Cele mai vulnerabile sectoare la insolvenţă sunt construcţiile şi farma
”Am observat că o companie care intră în faliment are fluctuaţii la plată cu 10-12 luni înainte. Dacă urmăreşti o companie în timp îţi dai seama dacă ea se duce sau nu spre insolvenţă sau faliment.“, a spus Alexandra Predeanu.
ICAP e o companie de servicii de monitorizare a firmelor, prezentând rapoarte şi alerte privind riscul de insolvenţă al acestora, ceea ce le pemite clienţilor să reacţioneze din timp şi să prevină pierderile.
În opinia consultantului, printre industriile sănătoase se numără în primul rând comerţul, care are o evoluţie pozitivă, vizibilă şi în creşterea numărului de angajaţi, dar şi transporturile, industria alimentară şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
„În fiecare industrie sunt însă multe companii cu risc ridicat, chiar dacă sectorul merge bine. Pentru companiile româneşti e mai dificil să îşi revină din criză, nu au fluxul de capital al unei multinaţionale.“
La nivel naţional, circa 100.000 de firme sunt acum în insolvenţă, rata de recuperare fiind de doar 2%, iar suma recuperată de masa credală sub 5%.