Cele opt direcții regionale ale ANAF ar putea fi desființate în 2025

15 12. 2024
anaf

„Este timpul să eliminăm agențiile regionale. Acestea nu sunt eficiente și sunt costisitoare pentru bugetul de stat. Agențiile regionale sunt structuri care coordonează direcțiile județene, dar nu își justifică existența, iar desființarea lor va permite economii semnificative”, a spus Kelemen Hunor, scrie Termene.ro.

Liderul UDMR a subliniat că eliminarea acestor agenții este doar primul pas dintr-un plan mai amplu de reducere a birocrației. Potrivit acestuia, există multe taxe parafiscale ce trebuie simplificate, iar serviciile publice trebuie corelate mai eficient cu taxele plătite de cetățeni, potrivit Termene.ro.

Taxele trebuie colectate mai bine, nu crescute

În ceea ce privește perspectiva bugetară pentru 2025, Kelemen Hunor a avertizat că anul următor va fi unul dificil din punct de vedere economic. Totuși, liderul UDMR a subliniat că nu este necesar să se mărească taxele și impozitele, ci să se îmbunătățească colectarea acestora. „Creșterea taxelor ar putea duce la inflație și ar reduce consumul, iar la final, bugetul nu va beneficia de o creștere reală. Colectarea mai eficientă a taxelor trebuie să fie prioritatea, mai ales în domeniul TVA”, a explicat Kelemen, citat de Termene.ro.