Cele şapte păcate ale investitorului începător la bursă

Principalele erori ale investitorilor mici, începători sau nu, sunt rezultatele emotiilor, lăcomiei, fricii şi ale unor greşeli de interpretare, cel mai adesea provocate de subiectivism, altfel spus: iraţionale.

De pildă, dorind să câştige, sau să piardă cât mai puţin, „investitorii au aşteptări bazate pe trecut, aplicând stereotipuri” diverse. Aşa se întâmplă când investitorul „consideră că rezultatele pozitive trecute se vor repeta şi în viitor”, a spus Adrian Codirlaşu, analist certificat CFA şi vicepreşedinte al UniCredit Ţiriac Bank, la  Forumul Investitorilor de Retail la Bursa de Valori  Bucurfeşti (BVB).

Păcate vechi într-o nouă prezentare

ECONOMICA.NET a mai prezentat, cu diferite ocazii, greşelile făcute de investitori, mari sau mici, începători sau nu.

Adrian Codirlaşu ni le prezintă din alte unghiuri de vedere despre investitor.

Investitorul „păcătos” tinde să creadă că are întotdeauna dreptate. „Au prea mare încredere în capacitatea proprie de a prognoza evoluţia viitoare a pieţei”. Un astfel de investitor se concentrează pe câte un titlu şi îl tranzacţionează excesiv, nu mai acordă importanţă diversificării portofoliului, iar când „surprizele” nu întârzie să apară, începe să facă noi greşeli.

Investitorul „păcătos” rămâne blocat în proiectul anterior. Nu mai poate procesa noile informaţii despre piaţă sau despre acţiunea respectivă. Este ceea ce Codirlaşu a numit, eufemistic, „inabilitatea de a încorpora noile informaţii şi de a-şi ajusta anticipatiile la ele”.

Investitorul  „păcătos” are o aversiune neontrolată la pierdere, care îl împinge la greşeli şi mai mari.

„Dificultatea de a accepta pierderi, ezitarea de a lua stop-loss”, adică de a decide pragurile la care trebuie să vândă pentru a opri amplificarea pierderilor sunt principalele manifestări ale „păcatului” în cauză”. De asemenea, această abordare „poate conduce la un comportament de asumare exagerată de riscuri. Pentru a recupera pierderea realizată face şi mai multe tranzacţii de tipul celei care i-a adus pierderea iniţială.

Investitorul  „păcătos” este în întârziere. Cumpără pe o piaţă în creştere, vinde pe scădere.  Pe o piaţă în creştere, este tentat să asocieze „o probabilitate de creştere mai mare de 50%”, de pildă. Un astfel de investitor „are aversiune la ambiguitate. Pe o piaţă fără tendinţă îi va fi greu să ia decizii, neputând asocia nicio probabilitate că activul are să crească sau să scadă”, spune directorul de la UniCredit Ţitriac Bank.

„Când aud la că Andreea Esca spune că nu ştiu ce titlu a crescut cu atâta, îmi este clar că trebuie să vând”, a completat Grigore Chiş, directorul general al SSIF Broker Cluj Napoca, prezent la evenimentul de la Neptun.

Investitorul „păcătos” regretă prea mult. Regretul apare dacă a vândut un activ, iar acesta continuă să crească, sau dacă nu a vândut la timp  un activ, iar acesta continuă să scadă.
„Consecinţa este că investitorul rămâne blocat în investiţii confoirtabile şi nu îşi diversifică portofoliul”, spune Adrian Codirlaşu, care nu uită să amintească şi păcatul investitorului celui mai „păcător”, acela care percepe inflaţia ca pe un câştig, atunci când cotaţia unei acţiuni creşte exact cu rata inflaţiei.

Păcatele nr. 6 şi nr. 7 se adaugă de la sine: lăcomia şi frica.

Păcate vechi şi actuale

Să amintim acum şi cele şapte păcate rămase neschimbate de-a lungul anilor de când le prezentăm

1. Riscă siguranţa vieţii de zi cu zi
Nici un investitor nu trebuie să rişte decât după ce a pus deoparte echivalentul a şase luni de cheltuieli curente inclusiv un coeficient de „neprevăzute”. Unii reduc la trei luni, dar alţii extind până la 12 luni perioada de cheltuieli curente, care ar trebui menţinute în active cu risc scăzut.
 
2. Nu are nici un plan  
Cea mai neplăcută situaţie pentru un investitor este să aibă nevoie de bani la un moment dat, să fie nevoit să vândă din titlurile în care a investit şi să recupereze mai puţini bani decât a plasat. Atunci pierderile care erau doar pe hârtie devin reale.
Celor ce întreabă în ce să investească li se cuvine contra-întrebarea: la ce şi când îţi tzrebuie banii.

3. „Joacă“ viitorul
Investiţiile nu aduc îmbogăţirea rapidă. Specula şi ruda sa mai sofisticată, poate că da! „Joacă la bursă“ este doar o expresie pe care investitorii autentici nu o folosesc decât în glumă sau ironic

4. Dorinţa bate riscul

Mulţi începători refuză să înţeleagă corelaţia direct proporţională dintre randament (câştigul raportat la valoarea plasată) şi risc.

Acesta este unul dintre motivele pentru care România are prea mulţi economisitori (grăbiţi) şi prea puţin investitori (majoritatea începători).

5. N-are planuri , n-are portofoliu
Disciplina plasamentelor şi vânzărilor în funcţie de criterii obiective nu se deprinde uşor. Prima tentaţie a începătorului este să cumpere din lăcomie ceva ce le-a adus altora câştiguri şi să vândă din panică, ignorând tehnicile de limitare a pierderilor (stop loss).

6. Face plasamente „la sentiment“
Reacţiile emoţionale nu sunt niciodată raţionale. Argumentele ar trebui să fie. Profesioniştii mai invocă, din când în când „o intuiţie“, dar intuiţiile profesioniştilor au în fundal multă „şcoală“

Când investitorului îi dictează propriile sentimente sau păcatre (frica şi lăcomia), atunci apar aşteptările nerealiste despre performanţele ce se pot obţine la bursă.

Mulţi investitori ar dori dublarea banilor în 2-3 luni, însă un randament de 13 – 15% pe an, adică de trei ori mai mare decât dobânzile bancare curente, ar trebui să fie considerat mulţumitor.

Să repetăm greşelile la care sentimentele necontrolate îl pot împinge pe investitor:
– frica de regret şi bucuria excesivă pentru câştig;

– stabilirea unor puncte de referinţă din trecut;

– sindromul de proprietate, adică percepţia după care „un activ pe care îl deţin eu este mai valoros decât unul similar pe care nu îl am“.

7. Românul priceput la toate
În fine, încrederea exagerată în propriile calităţi este unul dintre păcatele capitale şi se concretizează în:

–    „Lansarea în investiţii financiare fără un bagaj de cunoştinţe minimal în domeniu;
–    Investirea directă în instrumente financiare fără un antrenament prealabil în produse specializate (fonduri de investitii);
–    Comportament mimetic (investesc acolo ca a investit şi colegul, prietenul etc.);
–    Decizia de investire fără o fundamentare temeinică“;
 
CE mai este RĂU

După frauda Sima am întrebat mai mulţi brokeri şi analişti care au fost slăbiciunile investitorilor, care au făcut-o posibilă.

Iată ce este rău:

1. Să crezi că este uşor să faci bani prin tranzacții on-line.
2. Să crezi că oricine poate face bani, fără o pregătire avansată.
3. Să crezi că eşti mai deştept decât piaţa. Trei proverbe:
– Trendul este prietenul tău, până când nu mai este!
– Nu poţi păcăli piaţa, care se poate întorce oricând împotriva pariurilor tale.
– Cu cât vei fi mai bine pregătit, cu atât vei reduce riscul să ţi se întâmple aşa ceva“.
4. Să nu ai un plan de tranzacționare. Ai nevoie de ţinte şi praguri precise de preţuri la care să reacţionezi cu ordinele potrivite.
5. Să nu te informezi constant şi amănunţit ce face brokerul în numele tău. Să accepţi la timp pierderile. Pierderea poate fi limitată, ieşind cât mai repede dintr-un pariu, conform planului prestabilit!
6. Vei pierde şi mai mult, dacă nu accepţi eşecul la timp, din speranţa iraţională, clasică în poker că, dacă vei continua, vei recupera.
7.Lăcomia.
8. Lipsa de informare. Cunoaşterea legilor economice şi financiare este inutilă dacă nu este aplicată pe informaţiile potrivite.
9. Anticiparea greşită a minimelor şi la intrarea în piaţa prea devreme. „Întotdeauna piaţa se poate duce mai jos“.
10. Tranzacţionarea peste limitele resurselor financiare disponibile. Atunci va surveni apelul în marjă care te poate înnebuni. Apelul în marjă este cererea pe care o adresează sistemul jucătorului, atunci când sumele virate drept garanţii (marja) numai acoperă pierderile înregistrate.
11. Să te îndrăgosteşti de o acţiune sau de o pereche valutară.