Cele trei lecții de învățat din amenzile uriașe primite de Apple, Facebook și TikTok pentru neconformare GDPR

Grupul de companii Meta, care deține platformele Facebook și Instagram, a fost amendat cu 390 de milioane de euro, la începutul acestui an, pentru încălcări grave ale prevederilor GDPR. Pe lângă amenda de aproape 400 de milioane de euro aplicată acum, la finalul anului trecut a rămas definitivă și amenda de 225 de milioane de euro pe care a primit-o pentru Whatsapp, tot pe motive de confidențialitate și securitate a datelor.
Cristiana Deca - mie, 03 mai 2023, 17:47
Cele trei lecții de învățat din amenzile uriașe primite de Apple, Facebook și TikTok pentru neconformare GDPR

De asemenea, tot în luna, ianuarie a acestui an, Whatsap, care este parte a grupului Meta, a mai primit o amendă de cinci milioane de euro tot pe motive de GDPR. Tot atunci a fost amendată și rețeaua de socializare Tik Tok, pe motiv că nu respectă standardele de GDPR impuse prin legislația internațională.

La fel, compania Apple, tot ianuarie acest an, s-a trezit cu o amendă de 8 milioane de euro, pentru același motiv: nerespectare a regulilor de protecție a datelor și confidențialitatea acestora.

Ce reținem din amenzile aplicate? Dacă prelucrează date personale în baza consimțământului oferit de persoanele în cauză, companiile în cauză trebuie să se asigure că acesta este obținut în conformitate cu prevederile GDPR, adică liber exprimat, informat, specific și neechivoc. În acest sens, se analizează întotdeauna dacă respectiva companie are sau nu o poziție dominantă pe piața în care activează și dacă în acest context poate constrânge utilizatorul în a agreea termeni comerciali abuzivi. De exemplu, în cazul amenzii în valoare de opt milioane euro aplicate companiei Apple s-a constatat că aceasta a încălcat normele GDPR pentru că nu a solicitat și nu a obținut consimțământul utilizatorilor de iPhone pentru publicitatea personalizată.

Informarea corectă și completă a utilizatorilor despre datele pe care le colectează și despre cum acestea vor fi prelucrate în baza relației comerciale, este un aspect care a stat la baza amenzii aplicate Whatsapp pentru lipsa de transparență în ceea ce privește dezvăluirea către utilizatori a modului în care au fost prelucrate datele lor.

Publicitatea online targetată și partajarea datelor cu caracter personal în acest scop nu sunt considerate prelucrări de date necesare pentru încheierea contractului între părți, respectiv furnizarea de servicii sau bunuri solicitate de un consumator. În cazul Facebook, de exemplu, s-a constatat că scopul pentru care utilizatorii își crează un cont în rețelele de socializare este pentru a comunica cu alți utilizatori, nicidecum pentru a primi reclame personalizate.

Important de știut, pentru companiile care pun la dispoziția consumatorilor aplicații online sau platforme, este cum se pot feri de amenzi și care sunt măsurile minime și obligatorii pe care trebuie să le adopte?

Vorbim despre trei acțiuni obligatorii pentru a evita riscul de sancțiuni pentru neconformare, astfel:

• să se asigure că prevederile GDPR sunt înglobate în soluția de la momentul conceperii acesteia.
• să se asigure că respectă drepturile utilizatorilor prin construirea unor canale facile de exercitare a acestora, care prin designul și modul în care sunt puse la dispoziție nu descurajeazî utilizatorul din exercitarea drepturilor. De exemplu, funcții ascunse în sub-meniuri, care fac dificilă pentru utilizator navigarea până să ajungă la funcția în sine pe care o caută spre accesare.
• să nu colecteze date personale ce vor fi folosite pentru campanii de publicitate comportamentală fară acordul expres al utilizatorului sau fără a se asigura că au un interes legitim ce poate fi justificat în conformitate cu prevederile legale.

Rațiunile sancțiunilor impuse de autoritățile de supraveghere pot fi împărțite în câteva categorii:

1. Informații privind cookie-urile – companiile trebuie să ofere informații clare și complete cu privire la modul de gestionare al cookie-urilor;
2. Modul de gestionare al acceptării/ refuzării cookie-urilor – website-urile trebuie să ofere posibilitatea refuzării sau acceptării cookie-urilor în mod deschis și egal, utilizarea de dark patterns în gestionarea cookie-urilor este interzisă;
3. Utilizarea temeiurilor de prelucrare conforme – temeiurile de prelucrare a datelor personale ce se regăsesc în Regulamentul GDPR la articolul 6, ”Legalitatea prelucrării”, sunt piloni de bază ai unei prelucrări conforme, iar utilizarea lor trebuie să aibă în vedere realitatea faptică, adică să fie menționate în mod transparent și real, nu utilizate că justificări precare și neverosimile ale unor prelucrări;
4. Transparența în ceea ce privește temeiurile de prelucrare a datelor personale – instrumentalizarea abuzivă a temeiurilor de prelucrare creează probleme ulterioare în informările ce trebuie făcute către persoanele vizate conform articolelor 12 și următoarele, pot apărea discrepanțe sau zone gri în detalierea prelucrărilor efectuate, dacă aceasta nu urmărește firul coerent al prelucrărilor reale.

Atenția la detalii GDPR a depășit deja nivelul de la începuturile legiferării domeniului, devenind din ce în ce mai important, astfel că autoritățile verifică din ce în ce mai mult respectarea normelor și conformarea de către companii. Ofițerul responsabil cu protecția datelor din companie este obligat să urmărească și conformarea acesteia la norme și să sesizeze, spre a fi corectate, eventualele nerespectări sau derapaje.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Producătorul de încălţăminte Luna Shoes din Bihor a disponibilizat 85 de salariaţi
EXCLUSIV Producătorul de încălţăminte Luna Shoes din Bihor a disponibilizat 85 de salariaţi
Producătorul de încălţăminte Luna Shoes a concediat colectiv 85 de salariaţi pe parcursul lunii octombrie, arată informaţiile obţinute exclusiv de Economica.net de la AJOFM Bihor. ...
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă pentru investiții, piața accelerează rapid, țara are unele dintre cele mai bune condiții naturale din Europa
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă ...
Sectorul fotovoltaic din Europa Centrală și de Est este adesea descris în termeni de potențial, mai degrabă decât de ...
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită ...
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...