Cemacon, controlată de fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, afaceri în creştere cu 34% în primul semestru

15 08. 2019
cemacon_72101200

La finalul aceleiași perioade, 30 Iunie 2019, compania înregistrează un profit operațional de 22 milioane de lei și un profit net de 13,8 milioane de lei.

„După un prim trimestru din 2019 cu o cerere galopantă care a determinat vânzări record în piața de blocuri ceramice, al doilea trimestru, influențat de perioada prelungită de vreme nefavorabilă lucrărilor de construcții, a adus o plafonare a cantităților cerute  și chiar scăderi la nivelul pieței de zidării. În acest context, am găsit soluțiile comerciale astfel încât să închidem primul semestru cu afaceri cu 34% mai mari decât în anul anterior, în condiții de leadership din perspectiva profitabilității în sector”, a declarat Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al Consiliului de Administrație Cemacon.

 Afacerile companiei din Zalău s-au dublat față de prima jumătate a anului 2016.

„Eforturile ultimilor ani de diferențiere și poziționare premium a portofoliului EVOCERAMIC, precum și introducerea de produse noi și inovatoare, în primul rând suită de produse cu vată bazaltică, au permis menținerea unui nivel de preț competitiv și echilibrarea presiunii crescute la nivelul costurilor ca urmare a accelerării creșterii prețului la gaz, electricitate și combustibili împreună cu salariile care au afectat deopotrivă sectorul”, a completat Liviu Stoleru.

Potrivit lui Liviu Stoleru, compania a atras finanțări nerambursabile pentru trei proiecte aflate în implementare în prezent, dintre care cel mai semnificativ privește implementarea unei centrale de cogenerare pe platforma industrială de la Recea.