Cemacon: profitul operaţional a crescut cu 65%, până la 10,15 milioane de lei în S1 2017
‘Rezultatele primelor şase luni sunt bune. Avem un avans de 65% al profitului operaţional raportat la aceeaşi perioadă a anului 2016 şi profit net de 5,2 milioane de lei. Pentru anul acesta ne concentrăm pe consolidarea afacerii, dat fiind faptul că, în 2016, Cemacon a atins plafonul maxim de vânzări cantitative. Utilizăm integral capacitatea de producţie a celor două fabrici, motiv pentru care, pentru 2017 am mizat pe creşterea calitativă şi valorică a pieţei, cu un ritm mai accelerat decât evoluţia în volum. Din păcate, această premisă nu s-a confirmat la nivelul pieţei, suntem încă într-o zonă de preţ scăzut raportat la evoluţia consumului, însă noi ne menţinem în ţinta propusă’, a declarat Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie Cemacon.
Potrivit acestuia, veniturile din vânzarea de marfă au crescut cu 22%, aceasta fiind parte a strategiei de creştere a companiei.
‘Susţinem creşterea business-ului prin comercializarea produselor complementare blocurilor ceramice – buiandrugi şi coşuri de fum. Ceea ce ne dă încredere şi ne ajută să găsim mereu soluţii pentru continuarea creşterii Cemacon este că avem toată susţinerea celor trei acţionari majoritari, care sunt pregătiţi, în egală măsură, să investească în proiectele de dezvoltare ale companiei’, a completat Liviu Stoleru.
Cemacon S.A. este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi deţinută de acţionari instituţionali, precum şi de fonduri de investiţii autohtone şi străine.