Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
“Midia, centrala de cogenerare, 80 MW foarte importanți, investiție derulată de Fondul kazah-român de investiții în energie. Suntem la peste 95% grad de realizare, au fost probleme cu antreprenorul general. Au fost 20 de termene care nu aufost respectate. Ultima asumare este ca în primele două-trei luni ale anului viitor să vedem pusă în funcțiune și această capacitate”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la conferința ZF Energie, râspunzând la o întrebare legată de capacitățile de producție care urmează să fie puse în funcțiune anul viitor.
Contractul EPC cu contractorul turc Calik Enerji pentru construcția centralei în cogenerare de la Midia a fost semnat în august 2020, iar lansarea oficială a proiectului a avut loc în luna mai 2021, lucrările propriu-zise fiind începute la începutul lui iunie 2021. La acel moment, luând în considerare estimările inițiale, a fost setat un termen de finalizare la finalul lunii iulie 2023.
Însă, anul trecut, pe fondul cele două cutremure devastatpare care au lovit Turcia și Siria, la începutul lunii februarie, unii oameni a trebuit să plece pentru o vreme în Turcia, ceea ce a determinat o reducere semnificativă a lucrărilor din partea contractorului general Calik Enerji. În plus, pe fondul creșterii unor costuri, turcii au solicitat o suplimentare a sumei contractuale. De asemenea, cum primăria Năvodari a renunțat între timp la serviciul de termoficare urbană, alimentat anterior cu apă fierbinte de la veche Uzină Termică Midia, în condițiile în care proiectul inițial al noii centrale prevedea livrarea unei părți din energia termică produsă către oraș, proiectul a trebuit re-ajustat. Toate acestea au dus la disensiuni între contractor și constructor pe marginea sumelor suplimentare solicitate.
Parte a Memorandumului de înțelegere încheiat în 2014 între KMG International și statul român, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înființat în octombrie 2018, obiectivul principal și strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. Unicii săi acționari sunt KMG International (grupul Rompetrol) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE.
Proiectul centralei de la Midia este derulat prin Rompetrol Energy, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol) și entitate responsabilă de gestionarea proiectelor energetice realizate prin mecanismele Fondului.