Centrală fotovoltaică realizată cu fonduri europene la Cornu

Economica.net
17 10. 2013
fotovoltaic_59047500_78873200_37615900_26302600

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean (CJ) Prahova, joi a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ‘Centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în Comuna Cornu, județul Prahova’, care va fi finanțat prin Programul Operațional Sectorial ‘Creșterea Competitivității Economice’ (POS — CCE).

Proiectul are o valoare totală de 38.270.610 lei, iar obiectivul principal este acela de a acoperi consumul de energie electrică pentru toate instituțiile și obiectivele publice din comuna Cornu.

‘Dorința noastră este să devenim independenți în ceea ce privește plata la energia electrică. Pentru iluminatul public și instituțiile publice, inclusiv stația de epurare și de pompare, consumurile totale într-un an depășeau cinci miliarde de lei vechi’, a declarat managerul de proiect, Daniela Iancu.

Președintele CJ, Mircea Cosma, a precizat că în viitor, vor fi dezvoltate în majoritatea localităților astfel de proiecte care implică surse de energie regenerabilă.

De asemenea, o centrală fotovoltaică a cărei putere instalată este de 3,4 MW a fost inaugurată, marți, în comuna prahoveană Măgurele, investiția, în valoare de aproximativ cinci milioane de euro, fiind a unei companii daneze