Centrala Petrom de la Brazi a înregistrat un record de producţie de energie electrică în 2018, pe care l-ar putea depăşi în 2019
Centrala de la Brazi a produs, în 2018, 3,8 TWh de energie electrică, ceea ce a reprezentat 6% din producţia naţională, estimată de Petrom la 63 TWh. Centrala a produs cu 41% mai mult decât în 2017 (2,71 TWh), an în care a asigurat 4% din consum.
„Centrala de la Brazi a produs în 2018 cea mai mare cantitate de energie de la punerea ei în funcţiune şi credem că producţia noastră de energie electrică va fi şi mai mare în acest an”, a declarat Christina Verchere, CEO al Petrom, pe marginea acestui subiect.
Citeşte şi:
Centralele pe gaz au fost principala sursă de producţie de energie electrică în timpul grevei minerilor
În acest an, reglementările din energie afectează însă producţia centralelor pe gaze deţinute de cei doi producători de gaze , Petrom şi Romgaz. În primul rând, companiile nu mai pot să introducă gazele în centrale la preţul lor de cost, ci la preţul fix de 68 de lei/MWh, mai mare decât costul, din cauza reglementărilor ANRE emise pentru aplicarea OUG 114/2018. În al doilea rând, centralele vor fi socotite consumatori non-casnici, iar Petrom şi Romgaz vor fi obligate să importe gaze, într-un procent stabilit de ANRE, pentru o parte din consumul centralelor, iar gazul din import este mai scump decât cel din producţia internă . Or, în aceste condiţii, şi centrala de la Brazi, şi centrala mai veche de la Iernut vor avea costuri mai mari.
Pe de altă parte, şi aceste două centrale pe gaze vor fi, cel mai probabil, obligate să vândă o cantitate de energie, la preţ reglementat de stat, pentru populaţie, în acest an, potrivit ultimei reglementări a ANRE. Preţul care le va fi recunoscut va fi costul de producţie (fără contravaloarea certificatelor de carbon, care nu sunt recunoscute), plus o marjă de 5%.
Centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi a Petrom, cel mai mare proiect privat de investiţii greenfield din sectorul energetic din România (530 de milioane de euro), a fost pusă în funcţiune în 2012. Are o putere instalată de 860 MW şi, alături de centralele hidro, este printre cele mai flexibile capacităţi degenerare din România.
Romgaz construieşte deja o centrală nouă, pe gaze, în ciclu combinat, cu o capacitate instalată de 430 MW, investiţie de circa 320 de milioane de euro, la Iernut, care ar urma să devină operaţională la începutul anului viitor şi a demarat procedurile pentru âncă o astfel de central, la Mintia, care ar urma să aibă o capacitate de 400-500 MW