Centrele de evaluare pentru bolnavii de Covid-19, organizate deocamdată doar în 16 judeţe din ţară
Economica.net a alcătuit lista centrelor de evaluare pentru bolnavii de Covid-19 din judeţele în care Direcţiile de Sănătate Publică au publicat deja aceste informaţii.
Context
La 3 ianuarie 2022 a intrat în vigoare noul plan prin care Ministerul Sănătăţii (MS) vrea să ţină sub control îmbolnăvirile cu Sars-CoV-2, reglementat prin Ordinul MS nr. 3009 din 2021. Un rol important în noua abordare a guvernului de gestionare a îmbolnăvirilor de Covid-19 îl vor avea centrele de evaluare pentru oamenii depistaţi cu noul coronavirus. Economica.net a scris, pe larg, despre acest subiect aici.
- Ministerul Sănătăţii a adus câteva modificări planului de gestionare a îmbolnăvirilor de Covid-19 printr-un nou act normativ (Ordinul MS nr. 35 din 2022), în vigoare din 9 ianuarie 2022. Una dintre principalele modificări aduse prin Ordinul MS 35 din 2022 se referă la scurtarea perioadei de izolare la domiciliu pentru pacienţii depistaţi cu Sars-Cov-2 care fie sunt vaccinaţi antiCovid-19, fie au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Amănunte, în actualizarea făcută în acest articol.
Ordinul MS nr 35 din 2022 detaliază traseul pacientului depistat cu noul coronavirus şi situaţiile în care poate fi evaluat şi tratat în centrele de evaluare.
La centrul de evaluare se pot prezenta doar persoanele cu rezultat pozitiv pentru Covid-19.
În ce constă consultaţia pacientului în cadrul centrului de evaluare:
– evaluarea clinică a pacientului: simptome, evaluare puls arterial, saturația sângelui cu O2, tensiune arterială, temperatură, greutate;
– identificarea factorilor de risc:
- boli cardiovasculare, inclusiv HTA;
- diabet zaharat tip 1 și 2;
- obezitate cu indice de masă corporală peste 30%;
- boli respiratorii cronice, inclusiv astmul bronșic;
- insuficiență renală cronică, pacienții cu dializă cronică;
- hepatopatii cronice;
- imunodepresii semnificative, inclusiv boli neoplazice, transplant de organ sau de celule stem, talasemie, anemie falcipară, terapie imunosupresoare sau SIDA;
- vârsta peste 65 de ani;
- copiii de 12—17 ani cu patologii severe asociate;
– evaluarea antecedentelor personale patologice/medicație pentru afecțiuni cronice, dacă este cazul;
– interpretarea rezultatelor de laborator și rezultate imagistice.
Oamenii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în centrele de evaluare fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecției cu noul coronavirus printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent că sunt sau nu asiguraţi la sănătate, se arată în HG nr. 80 din 2022, oficializată odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial. HG 80 din 2022 stabileşte regulile de contractare şi decontare a serviciilor acordate în aceste centre de evaluare. Economica.net a scris, pe larg, despre acest subiect aici.
Vineri, 14 ianuarie, a intrat în vigoare Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 86 care prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească centrele de evaluare ca să fie avizate de DSP, precum şi ghidul medicilor din aceste centre, care tratează pacienţi depistaţi cu infecţia Covid-19.
- Centrele de evaluare sunt structuri funcționale, organizate în unități sanitare cu paturi, în care se acordă servicii medicale de tip spitalizare de zi, cu scopul evaluării şi tratării pacienților confirmaţi cu boala Covid-19.
- Centrele de evaluare sunt organizate separat faţă de zona de spitalizare continuă şi spitalizare de zi non-Covid-19, cu acces facil la ambulatoriu, serviciul de primiri urgențe, laboratoarele de investigații, scrie în Ordinul MS nr. 86/2022, consultat de Economica.net.
- Centrul de evaluare are cel puţin următoarea structură: cabinet/cabinete de consultații, săli de tratamente, saloane, rezerve cu minimum două paturi pentru spitalizare de zi, spații administrative și, după caz, laborator de analize medicale și laborator de radiodiagnostic, conform Ordinului MS 86/2022, consultat de Economica.net.
În acest context, iată judeţele în care au fost deja organizate centre de evaluare pentru pacienţii depistaţi cu Covid-19, conform datelor de pe paginile oficiale ale Direcţiilor de Sănătate Publică din teritoriu, analizate şi centralizate de Economica.net la 19 ianuarie:
Argeş: cinci centre de evaluare pentru bolnavii de Covid-19.
Acestea vor funcţiona în:
- Spitalul judeţean de urgenţă Piteşti;
- Spitalul orăşenesc Mioveni;
- Spitalul municipal Câmpulung;
- Spitalul de pediatrie Piteşti;
- Spitalul de pneumoftiziologie Câmpulung.
Bacău: şase centre de evaluare pentru oamenii depistaţi cu Covid-19.
Şase centre de evaluare pentru pacienţii cu Covid-19 au fost înfiinţate în judeţul Bacău, potrivit listei publicate de DSP Bacău.
Bihor: opt centre de evaluare pentru pacienţii care au Covid-19.
În județul Bihor există opt centre de evaluare a pacienților confirmați cu noul coronavirus, în următoarele unități sanitare:
Braşov: şase centre de evaluare pentru pacienţii infectaţi cu Sars-CoV-2
Caraş-Severin – trei centre de evaluare pentru bolnavii de Covid-19.
Covasna: patru centre de evaluare pentru pacienţii cu infecţia Covid-19
Dâmboviţa: patru centre de evaluare pentru Covid-19.
Acestea sunt organizate în următoarele spitale:
- Spitalul judeţean de urgenţă Târgovişte;
- Spitalul municipal Moreni;
- Spitalul orăşenesc Pucioasa;
- Spitalul orăşenesc Găeşti.
Galaţi: cinci centre de evaluare pentru pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus.
Aceste sunt organizate în:
Spitalul clinic de boli infecţioase “Sfânta Cuvioasă Parascheva” Galaţi;
Spitalul de pneumoftiziologie Galaţi;
Spitalul clinic de urgenţă pentru copii „Sfântul Ioan” Galaţi;
Spitalul general Căi Ferate Galaţi;
Spitalul municipal Anton Cincu din Tecuci.
Gorj: cinci centre de evaluare pentru bolnavii de Covid-19.
Harghita: şase centre de evaluare pentru Covid-19.
Ialomiţa: patru centre de evaluare pentru bolnavii de Covid-19.
Acestea sunt organizate în cadrul următoarelor spitale:
Spitalul municipal Feteşti;
Spitalul municipal Urziceni;
Spitalul orăşenesc Ţăndărei;
Spitalul judeţean de urgenţă Slobozia.
Olt: patru centre de evaluare pentru oamenii confirmaţi cu noul coronavirus.
Sălaj: trei centre de evaluare pentru bolnavii de Covid-19.
Acestea sunt organizate în următoarele spitale:
Spitalul judeţean de urgenţă Zalău – ambulator cabinet boli infecţioase.
Spitalul orăşenesc Jibou „Dr.Traian Herta” – ambulator cabinet pneumologie.
Spitalul orăşenesc „Prof.Dr.Ioan Puscas” Şimleu Silvaniei – dispensar TBC cabinet pneumologie.
În Sibiu avem centre de evaluare organizate în următoarele spitale:
Spitalul orăşenesc Agnita;
Spitalul orăşenesc Cisnădie;
Spitalul municipal Mediaș;
Spitalul clinic județean de urgență Sibiu;
Spitalul clinic de pediatrie Sibiu;
Spitalul de pneumoftiziologie Sibiu;
Spitalul general Căi Ferate Sibiu.
Tulcea: două centre de evaluare pentru bolnavii de Covid-19 în:
Spitalul judeţean de urgență Tulcea – program de lucru de luni până vineri între ora 8:00 şi ora 15:00.
Spitalul orăşenesc Măcin – program de lucru de luni până vineri între ora 8:00 şi ora 12:00.
Vaslui: trei centre de evaluare pentru oamenii confirmaţi cu noul coronavirus.
Actualizare 1 februarie 2022