Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor – Şiriului: facilităţi pentru IMM-uri, prin Regio
CSDA Şiriului din Bucureşti nu este un simplu centru de afaceri, ci un incubator destinat companiilor mici și mijlocii, care oferă rezidenților săi toate facilitățile necesare pentru dezvoltare. La numai 4 luni de la finalizarea proiectului Regio, 16 firme din domeniile consultanță, servicii și IT au închiriat clădirea de birouri în proporție de 100%.
Primavera Development din Bucureşti, proprietarul CSDA Şiriului, este un important dezvoltator imobiliar, cunoscut pentru parcul de afaceri S-Park (zona Casei Presei Libere) sau pentru imobilul în care se află sediul Uniunii Arhitecţilor Români, din Piaţa Revoluţiei.
Ideea construirii incubatorului de afaceri a apărut în anul 2009 : „După părerea noastră, cea mai bună destinație pentru terenul acela era un incubator de afaceri care să găzduiască IMM-uri. Aveam deja terenul cumpărat și eram în căutarea unei surse de finanțare pentru un astfel de proiect. Când am aflat de posibilitatea cofinanțării prin axa prioritară 4 a Programului Operaţional Regional 2007-2014, am început demersurile pentru a obține această finanțare nerambursabilă”, își amintește Alexandra Olteanu, director comercial al companiei Primavera Development.
Regio sprijină dezvoltarea mediului de afaceri
Contractul de finanțare pentru construirea incubatorului de afaceri a fost semnat la sfârșitul anului 2011, iar lucrările s-au încheiat în august 2013. Clădirea a fost construită pe 8 niveluri (subsol, parter și 6 etaje), cu o suprafață construită la sol de 710 mp și o suprafață desfășurată de 5.070 mp. Fiecare etaj are formă dreptunghiulară, astfel încât suprafața să poată fi compartimentată cu ușurință în funcție de nevoile clienților.
Pentru interior s-au folosit pardoseli tehnologice, plafoane false, balustrade de sticlă și placări cu granit. Clădirea a fost construită cu materiale moderne și economice, care au vizat în primul rând asigurarea eficienței energetice și protecția mediului.
Chiriașii au la dispoziție câte o sală de întâlniri la fiecare etaj și o sală de conferințe de 35 de locuri, la care au acces pe bază de programare. Centrul de afaceri oferă servicii gratuite de internet wireless în spațiile comune, centru de copiere/scanare/print, recepție, distribuţie a corespondenței, securitate și curățenie în spațiile comune. În subsol a fost amenajată o parcare pentru angajații firmelor rezidente, iar vizitatorii au la dispoziție 9 locuri de parcare în fața intrării principale, dintre care două pentru persoane cu dizabilități.
“Clădirea a fost gândită astfel încât să ofere tot confortul și toate facilitățile de care o companie are nevoie pentru a se putea dezvolta fără grija părții administrative. Cred că cel mai important avantaj competitiv pe care îl oferim este discount-ul foarte generos la chirie, care se datorează faptului că imobilul a fost construit cu fonduri europene”, a precizat Alexandra Olteanu.
Impactul proiectului a fost resimțit imediat: în momentul finalizării, clădirea era deja ocupată în proporție de 82%, iar în momentul de față, la numai patru luni distanță, imobilul este închiriat integral și există o listă de aşteptare cu firme care doresc să îşi mute aici sediile administrative. Pe lângă chiria foarte mică, firmele sunt atrase de posibilitatea de a lucra într-un hub de afaceri, unde relațiile parteneriale se pot dezvolta mult mai ușor.
Proiectul a creat până acum șase locuri de muncă permanente în cadrul CSDA Şiriului și alte aproximativ 15 în cadrul firmelor rezidente.
Acesta este unul dintre cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri, precum şi la promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013.