Centrul MagicHOME Fundeni a fost finalizat. Costul total se ridică la 700.000 de euro

Centrul MagicHOME Fundeni a fost finalizat, la doi ani de la strângerea de fonduri ce a mobilizat peste 100.000 de oameni, şi urmează să devină funcţional din ianuarie 2020, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 26 nov. 2019, 15:45
Centrul MagicHOME Fundeni a fost finalizat. Costul total se ridică la 700.000 de euro

Noua casă, situată în apropierea celui mai mare centru oncologic pediatric din ţară (Institutul Oncologic Bucureşti), are o suprafaţă de 750 de metri pătraţi, 11 camere, 26 de paturi, un depozit şi o sală de consiliere, unde vor avea loc şedinţe de terapie, arată un comunicat al iniţiatorilor proiectului.

Costul total se ridică la 700.000 de euro. Beneficiarii sunt preponderant familii cu copii diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice, însă aceştia pot fi şi din alte categorii – boli cronice grave, arsuri, boli rare (imunodeficienţe).

14 centre MagicHOME au oferit, până în prezent, 10.000 de nopţi de cazare pentru copiii bolnavi de cancer şi părinţii acestora.

„Aproximativ 2.500 de copii din România sunt trataţi pentru afecţiuni oncologice în toate centrele din ţară. Pentru majoritatea acestor copii, centrele sunt însă departe de domiciliu, iar peste 70% dintre aceştia provin din familii cu o situaţie financiară modestă. Astfel, costurile cazării şi transportului reprezintă un impediment major în cazul unui diagnostic precoce şi tratamentului corespunzător, ceea ce reduce dramatic şansele de vindecare”, arată comunicatul, potrivit News.ro.

De la această nevoie reală a pornit, în anul 2017, campania „Împreună pentru MagicHOME”, în care 636 de oameni au ocupat, în centrul oraşului, timp de 23 de zile şi nopţi, un scaun, simbol al tuturor scaunelor pe care părinţii bolnavilor de cancer locuiesc pe durata tratamentului copiilor, în spital.

„Obiectivul: 100.000 de SMS-uri în valoare de 2 euro, necesare finalizării unui centru MagicHOME localizat în apropierea Institutului Oncologic din Bucureşti”, se mai arată în comunicat.

Casa are o suprafaţă de 750 de metri pătraţi, 11 camere, 26 de paturi, spaţii comune de recreere, lift, o bucătărie pe fiecare nivel şi terasă.

„În plus, datorită contribuţiilor sponsorilor şi donatorilor, au putut fi construite de la zero un depozit şi o sală de consiliere, în care pot avea loc şedinţe de terapie individuală sau de grup”, arată iniţiatorii proiectului

Oricine doreşte este invitat să viziteze noul centru, în cursul zilei de miercuri, 27 noiembrie, în cadrul Zilei Porţilor Deschise.

1,7 milioane de SMS-uri, în ultimii doi ani

Aproape 160.000 de oameni au trimis, în ultimii doi ani, unul sau mai multe sms-uri în valoare de 2 euro către MagicHOME (1,7 milioane sms-uri în total). MagicHOME a devenit o reţea de 14 centre, în trei ţări – România, Austria şi Republica Moldova: Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Craiova, Timişoara, Iaşi, Viena şi Chişinău, iar centrul MagicHOME Fundeni a putut fi extins peste planul iniţial.

„Campania MagicHOME îşi propunea să strângă 200.000 de euro – 100.000 de SMS-uri – cu care să amenajăm o casă pentru copiii bolnavi de cancer şi părinţii acestora, lângă Institutul Oncologic din Bucureşti. Am finalizat acea casă. Şi suntem mândri şi bucuroşi că am finalizat mai mult decât o casă. Aşa se face că astăzi avem o Reţea a Solidarităţii, pentru care avem nevoie în continuare de sprijinul oamenilor”, au declarat Vlad Voiculescu şi Melania Medeleanu, fondatorii MagiCAMP şi MagicHOME.

Toate aceste refugii au nevoie să fie administrate, întreţinute şi mobilate, la aceste cheltuieli adăugându-se şi costurile cu chiriile (acolo unde apartamentele nu au fost puse la dispoziţie gratuit), cu terapeuţii, cu transportul părinţilor la spital, mâncare etc.

Aceste cheltuieli pot fi acoperite atât prin sistemul de SMS-uri recurente (cuvântul MAGIC, la 8844), care permite o donaţie de 2 euro lunar către MagicHOME, lăsând libertatea fiecărui donator de a opri oricând donaţia, cât şi prin sprijinul companiilor, prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit/venit datorat statului către MagicHOME. Orice om de afaceri care doreşte să sprijine Reţeaua de Refugii MagicHOME o poate face descărcând formularul care va fi trimis ulterior către Asociaţia MagicHOME.

 

Te-ar mai putea interesa și
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, a informat Agenţia de stat responsabilă cu exporturile de produse......
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru alocarea de fonduri pentru repararea ...
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 0,29% în noiembrie 2024
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 0,29% în noiembrie 2024
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu ...
Incendiul gigantic din zona Los Angeles continuă să se extindă în afara orașului
Incendiul gigantic din zona Los Angeles continuă să se extindă în afara orașului
Incendiile multiple care fac ravagii în Los Angeles de cinci zile au provocat cel puţin 16 morţi şi, în ciuda unei aparente ...