Centura București: A fost semnat contractul pentru secțiunea DN2 – A2 cu asocierea de constructori români și bulgari

29 10. 2024
Lucrari DN2 - A2

Asocierea MARISTAR COM S.R.L. – HYDROSTROY AD (Bulgaria) – PATSTROY VDH EAD (Bulgaria) are la dispoziție 451,16 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execiție) pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a acestui sector de drum, în lungime de aproximativ 11 km, precizează Pistol pe Facebook.

centura semnare

Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT), prevede:

– lărgirea la 4 benzi a Centurii București (11 km)

– construcția unui pasaj rutier peste DJ301 la Cernica (400 metri)

– construcția unui pasaj rutier peste calea ferată București – Constanța (124 metri)

– construcția unui pasaj rutier peste calea ferată București – Oltenița (105 metri)

„Contractul semnat astăzi este ultimul din seria de 3 contracte reziliate cu antreprenorul italian Tirena Scavi, pentru nerespectarea obligațiilor asumate”, subliniază șeful CNAIR.

La finele lunii august, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul contractului pentru modernizarea sectorului din Centura București cuprins între DN2 și A2.

Tronson din Centura București, relicitat

Anunțul de licitație privind finalizarea lucrărilor pe tronsonul DN2 – A2 din Centura București a fost publicat pe 4 ianuarie 2024 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Amintim că la finele anului 2022, contractul cu fostul constructor italian Tirrena Scavi a fost reziliat.

Pentru noua procedură, CNAIR primise cinci oferte:

1. Asocierea CONCELEX (Leader),X-WAY INFRASTRUCTURE,BOG’ART,Automagistral-Pivden

2. Asocierea MARISTAR COM (Leader),”PATSTROY VDH” EAD,HYDROSTROY AD,

3. Asocierea ROMAIR CONSULTING (Leader),OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS,OYL COMPANY HOLDING AG S.R.L.,OPR ASFALT,

4. Asocierea CONI (Leader),GOTT STRASSE,INFRA EXPERT,PERFECT CONSULT EUROPE,

5. Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. (Leader),IBB-HIB ROMANIA,SELINA S.R.L.