Centura București: Cel mai mare pasaj va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii aprilie 2023 – secretar de stat

Pasajul Olteniței (Popești Leordeni), cel mai mare de pe Centura Capitalei, va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii aprilie 2023, conform graficului actualizat, asumat de către constructor, a anunțat marți secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta a fost prezent pe șantier, unde se așterne asfalt.
Anemona Andone - mar, 13 dec. 2022, 16:39
Centura București: Cel mai mare pasaj va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii aprilie 2023 - secretar de stat

Potrivit oficialului din Transporturi, au fost finalizate următoarele lucrări la pasajul Olteniței – Popești-Leordeni, precum și lucrări de drum și consolidări:

așternerea primului strat de asfalt (stratul de bază) aferent rampei de coborâre spre Berceni, rampei de urcare spre Glina și rampei de acces Bucuresti. Pe rampa de coborâre spre Glina, a fost executat și stratul de uzură;
– turnarea tuturor etapelor plăcii de suprabetonare aferente inelului central și rampelor, precum și montarea tuturor liselor prefabricate;
execuția hidroizolației pasajului și protecția acesteia pe o suprafață de aproximativ 80% din suprafața totală;
– montarea stâlpilor și liselor pentru parapetele de siguranță de tip H4b în zona rampelor de acces ale pasajului și pe inelul central, exceptând zona rosturilor de dilatație;
– armarea, cofrarea și betonarea elementelor de coronament și montarea liselor prefabricate aferente rampei de acces Oltenita;
– așternerea primului strat de asfalt pe Centura București, între km 29+500 și km 31+190;
– realizarea integrală a lărgirii și așternerea primului strat de asfalt pentru partea stângă a Centurii București;
– așternerea celui de-al doilea strat de asfalt pe toată lățimea pe sectorul cuprins între km 31+180 și km 33+190 al Centurii București;
– executarea fundației adâncite de parapet și începerea montării acestuia pe sectorul cuprins între km 30+540 și km 33+190 al Centurii București (partea dreaptă);
– executarea stratului de formă și fundației de balast pe sectorul cuprins între km 0+000 și km 0+460 al DN4 (partea stângă), precum și așternerea primului strat de asfalt pe aproximativ 50% din girația dinspre Popești-Leordeni;
– executarea în proporție de 70% a trotuarului aferent Centurii București (partea stângă) și continuarea lucrărilor necesare acceselor la proprietăți;
– executarea gropilor de lansare/ieșire necesare subtraversării CF și CB și continuarea lucrărilor la rețeaua de canalizare pluvială;
– aprovizionarea cu cele 3 separatoare de hidrocarburi cu capacitate de aproximativ 130.000 litri fiecare și cu cele 6 pompe cu care va fi echipat bazinul de retenție.

„Conform graficului de execuție a lucrărilor asumat de către constructor, vom da în trafic acest pasaj până la sfârșitul lunii aprilie 2023„, a conchis secretarul de stat.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat în iunie 2019 contractul de Proiectare și execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) și A1 (km 55+520), Lot 1 – Amenajare nod rutier Centura București – DN4 (Oltenița), km 29+500 – km 33+190 „. Oferta desemnată câştigătoare a fost cea depusa de ITINERA SPA. Valoarea de semnare a contractului este de 169,5 milioane de lei fără TVA.

Durata contractului, de 150 luni,  include: 6 luni proiectare, 24 luni execuție, 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor (garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare). Ministerul Transporturilor e emis pe 29 iulie 2020 autorizația de construire pentru Pasajul Olteniței.

Amenajarea nodului este denivelată și presupune construcția unui sens giratoriu suspendat, care va rezolva toate fluxurile de trafic, inclusiv traficul feroviar din zonă. Traseul amenajării nodului rutier începe la km 29+500 și se termina la km 33+190 pe centura existent și include și sensul gratoriu de la km 35+450. Nodul rutier va avea o lungime de aproximativ 800 m care se termină cu un sens giratoriu (pe directia București) și aproximativ 650 m care se termină cu un sens giratoriu (pe direcția Oltenița).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele cinci pasaje de pe Centura Capitalei urmau să fie date în trafic până la finalul anului 2022, conform unor estimări anterioare. Dintre acestea, a fost inaugurat Pasajul Mogoșoaia anul trecut iar anul acesta a fost deschis circulației cel de la Domnești. Urmează pasajele Berceni, Olteniței și Cernica.

Te-ar mai putea interesa și
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită pentru tarifele vamale
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită ...
Indicele “Teamă și Lăcomie” (Fear & Greed) a atins valoarea de 78, ajungând în zona de ”Lăcomie extremă” („Extreme Greed”) pentru prima dată în 2025. ...
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus a lansat marți două noi modele care vin în completarea serie OnePlus Nord: OnePlus Nord 5 și OnePlus Nord CE5 ...
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi România anunță lansarea oficială a programului de trade-in, dedicat clienților care își doresc să recicleze ...
Previziune rea de la Isărescu despre prețuri: Inflația va crește considerabil în umătoarele luni
Previziune rea de la Isărescu despre prețuri: Inflația va crește considerabil în umătoarele luni
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, se așteaptă la o creștere puternică a inflației în următoarele luni, peste prognozele ...