Centura București: Contractul pentru lărgirea la 4 benzi între DN5 – A1 poate fi semnat cu italienii de la Rizzani, după ce a fost respinsă contestația turcilor

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins miercuri contestația turcilor de la Alarko în cazul licitației pentru lărgirea la patru benzi a Centurii București pe sectorul sudic dintre DN5/Jilava și A1/Chiajna. Astfel, poate fi semnat contractul cu asocierea declarată câștigătoare, respectiv Rizzani de Eccher - Mavgo Holding.
Anemona Andone - S, 23 apr. 2022, 10:31
Centura București: Contractul pentru lărgirea la 4 benzi între DN5 - A1 poate fi semnat cu italienii de la Rizzani, după ce a fost respinsă contestația turcilor

Pe 25 martie, constructorul turc Alsim Alarko a depus contestație împotriva rezultatului licitației pentru lărgirea la patru benzi a unei secțiuni de aproape 15 kilometri din actuala Centură a Capitalei, după ce au fost declarați câștigători italienii de la Rizzani de Eccher.

Oferta companiei cu sediul în Istanbul a fost clasată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe locul al doilea. În documentul depus la CNSC, turcii cereau anularea raportului procedurii prin care fusese desemnată câștigătoare oferta asocierii Rizzani de Eccher – Mavgo Holding, precum și „constatarea neconformității acesteia”.

Pe 15 martie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că o asociere româno – italiană a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru lărgirea la patru benzi a sectorului Centurii Rutiere București Sud cuprinsă între A1 și DN5. De asemenea, Grindeanu mai spunea că proiectul în valoare de 504,11 milioane de lei, fără TVA este finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 8 ianuarie 2021 licitația pentru lărgirea la patru benzi a tronsonului din Centura București cuprins între Jilava (DN5) și Chiajna (A1). În premieră, pe șoseaua ocolitoare a Capitalei vor fi construite intersecții pe trei niveluri.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...