Centura București: Asocierea Rizzani – Mavgo, desemnată câștigătoare pentru lărgirea la 4 benzi între A1 și DN5

O asociere româno - italiană a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru lărgirea la 4 benzi a sectorului Centurii Rutiere București Sud cuprinsă între A1 și DN5, a anunțat marți ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Mai exact, este vorba de asocierea Rizzani de Eccher - Mavgo Holding, potrivit unor surse oficiale.
Anemona Andone - mar, 15 mart. 2022, 17:28
Centura București: Asocierea Rizzani - Mavgo, desemnată câștigătoare pentru lărgirea la 4 benzi între A1 și DN5

După semnarea contractului,constructorii au la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor pe cei 15 km ai actualei Centuri a Capitalei, potrivit șefului Transporturilor.

În cadrul contractului vor fi construite inclusiv un pasaj suprateran și două pasaje subterane.

Proiectul în valoare de 504,11 milioane de lei, fără TVA este finanțat din fonduri europene nerambursabile.

UPDATE 17:45

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat la rându său că marți, 15 martie, a fost desemnat câștigătorul pentru „Lărgire la 4 bezni a Centurii Rutiere a Municipiului București, pentru lotul II, între A1 (km 55+520) și DN5 (km 40+000)” – Chiajna, Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Bragadiru, Măgurele și Jilava.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.p.a. (lider) – S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat), a confirmat secretarul de stat.

Potrivit lui, în premieră vor fi realizate intersecții pe 3 niveluri: subteran, teran și suprateran.

Amenajare intersecții:

  •   Intersecție Centura București – DN5 (inclusiv reabilitarea pasajului peste DN5)
  •   Pasaj subteran pe CB km 44+725 – DC18 (Măgurele)
  •   Intersecție Centura București – DC20 (Vârteju) și Cazarma Măgurele km 46+040
  •   Intersecție Centura București – DN6 (Alexandria)

* Pe acest traseu se află și pasajul Domnești, dar este o lucrare separată de acest proiect.

Scrioșteanu amintește că pe 22 decembrie 2021 a fost semnat contractul pe lotul I cu Asocierea IBB-HIB ROMANIA – IBB-HAUS-UND INDUSTRIEBAU GMBH –AUTOTEHNOROM – VENTOR GRUP CONSULTING pentru execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A1 (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) – Lot I între A1 (km 55+520) și km 54+700, inclusiv parcarea de lungă durată de la km 54+765”.

Astfel, aici va fi amenajată prima parcare de lungă durată, inclusiv pentru camioane, de pe actuala Centură a Capitalei. Parcarea va fi amplasată la km 54+765, accesul va fi asigurat din intersecția giratorie proiectată pe Centura Bucureștiului, prin drum de legătură, pentru a putea fi accesată din toate direcțiile.

Scrioșteanu reafirmă că toată Centura Capitalei va avea 4 benzi de circulație până în 2025.

Citește și Centura București: CNAIR a primit opt oferte pentru lărgirea la patru benzi a două loturi între Jilava și Chiajna

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 8 ianuarie 2021 licitația pentru lărgirea la patru benzi a tronsonului din Centura București cuprins între Jilava (DN5) și Chiajna (A1). În premieră, pe șoseaua ocolitoare  a Capitalei vor fi construite intersecții pe trei niveluri.

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat încă din noiembrie 2020 că CNAIR urma să scoată la licitație lărgirea la patru benzi a sectorului sudic din Centura București cuprins între Jilava (DN5) și Chiajna (A1).  Potrivit lui, noua secțiune va cuprinde în premieră intersecții pe trei niveluri, precum și o parcare de lungă durată, inclusiv pentru camioane.
Amenajare intersecții:
– Intersecție Centura București- DN5 (inclusiv reabilitarea pasajului peste DN5)
– Pasaj subteran pe CB km 44+725 – DC18 (Măgurele)
– Intersecție Centura București – DC20 (Vârteju) și Cazarma Măgurele km 46+040
– Intersecție Centura București – DN6 (Alexandria)
Pe acest traseu se află și pasajul Domnești, dar este o lucrare separată de proiectul „Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București, între A1 – DN5”.
Totodată, va fi amenajată în premieră o parcare de lungă durată, inclusiv pentru camioane, a mai spus Scrioșteanu. Parcarea va fi amplasată la km 54+765, accesul va fi asigurat din intersecția giratorie proiectată pe Centura Bucureștiului, prin drum de legătură, pentru ca parcarea să poată fi accesată din toate direcțiile.
Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...