Centura București: Pasajul Domnești capătă forma finală. S-a închis cercul giratoriului suspendat VIDEO
Oficialul de la Transporturi menționează că în noaptea de 26 spre 27 septembrie au fost montate grinzile principale ale pasajului Domnești, peste Centura Capitalei, iar în ultimele zile au fost montate și grinzile principale peste linia feroviară.
Amintim că, potrivit estimărilor acestuia, toate cele cinci pasaje de pe Centura Capitalei ar urma să fie finalizate până în 2022, iar cele trei loturi din Autostrada de Centură București Sud (52 km) ar urma să fie gata în 2023. Până în prezent, a fost inaugurat Pasajul Mogoșoaia, construit de austriecii de la Strabag.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis în ianuarie 2018 Ordinul de Începere pentru realizarea obiectivului „Proiectare şi execuţie Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti”. Durata contractului este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie si 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Pe 10 mai 2017, CNAIR şi Asocierea STRACO GRUP – COMNORD – SPECIALIST CONSULTING au semnat contractul aferent acestui obiectiv. Valoarea contractului de lucrări este de 91,55 milioane de lei, fără TVA şi este co-finanţat din fonduri europene.