Alsim Alarko a depus pe 25 martie 2022 contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în cazul licitației pentru proiectare și execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A1 (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) LOT 2 Largire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între km 54+700 și DN5 (km 40+000) ” .
Oferta companiei cu sediul în Istanbul a fost clasată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe locul al doilea. În documentul depus la CNSC, turcii cer anularea raportului procedurii prin care a fost desemnată câștigătoare oferta asocierii Rizzani de Eccher – Mavgo Holding, precum și „constatarea neconformității acesteia”.
Mai exact, Alarko susține că „CNAIR a realizat o evaluare defectuoasă a ofertei asocierii Rizzani de Eccher – Mavgo Holding, ignorând:
– pe de-o parte, faptul că aceasta susține un preț neobișnuit de scăzut situat la 78,90% din valoarea estimată,
– pe de alta parte, împrejurarea că, prin prețul ofertat, nu pot fi susținute garanțiile maxime acordate prin propunerea tehnică, rezultând așadar o neconformitate a ofertei financiare cu cea tehnică”.
Rămâne de văzut care va fi decizia CNSC în acest dosar.
În propunerile de modificare a legislației achizițiilor publice, aprobate de Guvern, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu menționa printre altele și un prag de 80% sub care ofertele vor fi considerate neobișnuit de scăzute.
„Faza de licitație:
Eliminarea întârzierilor artificiale în evaluarea ofertelor.
– va fi stabilit un singur termen limită pentru răspunsul către ofertanți, privind documentele justificative.
– vor fi eliminate ofertele nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor din cauză că antreprenorii nu mai au bani suficienți pentru a finaliza contractele.
– va fi stabilit un prag de 80% pentru oferte.
– sub acest prag ofertele vor fi considerate neobișnuit de scăzute
– aceste oferte vor fi supuse unei noi analize.
– dacă se constată că prețurile consemnate sunt sub valoarea de piață, ofertele vor fi respinse.”
Pe 15 martie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că o asociere româno – italiană a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru lărgirea la patru benzi a sectorului Centurii Rutiere București Sud cuprinsă între A1 și DN5. De asemenea, Grindeanu mai spunea că proiectul în valoare de 504,11 milioane de lei, fără TVA este finanțat din fonduri europene nerambursabile. Această valoare reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului, respectiv de 638,94 de milioane de lei, fără TVA.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 8 ianuarie 2021 licitația pentru lărgirea la patru benzi a tronsonului din Centura București cuprins între Jilava (DN5) și Chiajna (A1). În premieră, pe șoseaua ocolitoare a Capitalei vor fi construite intersecții pe trei niveluri.
Constructorul din Turcia Alsim Alarko mai lucrează în România pe Autostrada Bucureștiului (A0) și urmează să construiască prima secțiune a Magistralei 6 de metrou către Aeroportul Otopeni.