Centura Comarnic: Ministerul Transporturilor a emis autorizație de construire
Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA: 121,11 milioane de lei, reprezentând valoarea lucrărilor declarate de solicitant, înscrisă în cererea de autorizare și in devizul general, potrivit documentului emis cu data de 17 ianuarie.
Centura va ocoli oraşul Comarnic şi DN 1 prin vest, va avea o lungime de aproape 6 km şi două benzi de circulaţie.
În cadrul proiectului, vor fi construite trei poduri noi şi va fi dublat podul peste râul Prahova de pe DJ 101R. În acelaşi timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova şi calea ferată Ploieşti – Braşov.
La intersecţiile cu DN 1, sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate, astfel încât să preia traficul actual care va proveni de pe centura Comarnic şi din oraşul Comarnic. Centura Comarnic va servi ca drum de descărcare a viitoarei autostrăzi.
Termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2024, anunța anul trecut CJ Prahova.
„Consiliul Judeţean Prahova a făcut studiul de fezabilitate pentru acest traseu şi a propus proiectul Ministerului Transporturilor/CNAIR – ca descărcare de pe viitoarea autostradă A3 (pentru facilitarea accesului în oraşe/staţiuni al turiştilor şi pentru ca autostrada să nu fie încărcată de localnici). În 8 decembrie 2022, s-a încheiat un parteneriat între Consiliul Judeţean Prahova şi Ministerul Transporturilor/ CNAIR – prin care CJ Prahova implementează proiectul, iar CNAIR îl finanţează prin Programul Operaţional Transporturi 2021-2027”, se arăta într-un comunicat de presă al CJ.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat, în 22 mai 2023, contractul de proiectare şi execuţie a Centurii Comarnic. Licitaţia pentru acest obiectiv de investiţii a fost câştigată de asocierea Frasinul SRL (lider) – SC Artehnis SRL, la valoarea de 236,74 milioane de lei fără TVA.