Centura Metropolitană Cluj a fost scoasă la licitație cu peste trei miliarde de lei

Primăria Cluj Napoca a scos la licitație tronsoanele 2 și 3 din Centura Metropolitană, care cumulează 23,67 de kilometri plus drumuri de legătură. Valoarea estimată a contractelor de proiectare și execuție se ridică la 3,07 miliarde de lei. Noua șosea va avea și piste pentru biciclete.
Anemona Andone - lun, 27 feb. 2023, 13:11
Centura Metropolitană Cluj a fost scoasă la licitație cu peste trei miliarde de lei

Contractul pentru tronsonul 2 Florești – Calea Turzii (9,618 km) are o valoare estimată cuprinsă între 1,88 miliarde de lei și 2,14 miliarde de lei, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Primăria Cluj Napoca optează pentru achiziționarea ulterioară de noi servicii similare de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziție publică în cuantum de 258,47 milioane de lei fără TVA, valoarea reprezentând 15 % din valoarea estimata a contractului (din valoarea estimată a contractului fără rezerve de implementare și organizare de santier).

Valoarea estimata totală a contractului (inclusiv servicii/lucrări similare) va fi de 2,14 miliarde de lei fără TVA.

Valoarea minimă, de 1,88 miliarde de lei, reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri, în funcție de care se va elabora și evalua oferta.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru „PROIECTARE SI EXECUȚIE LUCRĂRI: „Drum TransRegio Feleac TR 35- Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură “ Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură, TRONSON 2 – TR35 de la km 14+747 (nod 5 Florești ) până la km 24+365 (Nod 10 Calea Turzii)” este 5 aprilie 2023.

Contractul pentru tronsonul 3 Calea Turzii – Voce (14,053 km) are o valoare estimată cuprinsă între 1,19 miliarde de lei și 1,35 miliarde de lei.

Primăria Cluj Napoca optează pentru achiziționarea ulterioară de noi servicii/lucrari similare de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziție publică în cuantum de 160,99 milioane de lei, fără TVA, valoarea reprezentând 15 % din valoarea estimată a contractului (din valoarea estimată a contractului fără rezerve de implementare și organizare de șantier).

Valoarea estimată totală a contractului (inclusiv servicii/lucrări similare) va fi de 1,35 miliarde de lei, fără TVA. Valoarea minimă, de 1,19 miliarde de lei, reprezintă valoarea estimata a procedurii pentru tronsonul 3, în funcţie de care se va elabora și evalua oferta.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru „PROIECTARE SI EXECUȚIE LUCRĂRI: „Drum TransRegio Feleac TR 35- Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură “ Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură, TRONSON 3 – TR35 de la km 24+365 (Nod 10 Calea Turzii) până la 38+418 (Nod 18 -VOCE)” este 6 aprilie 2023.

Durata contractelor pentru cele două tronsoane va fi de 48 de luni.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Transport (POT) 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

În toamna anului trecut, proiectul Centurii Metropolitane a Clujului a fost aprobat de către Guvern.

Centura Metropolitană are o lungime de 42 km, 32 de drumuri de legătură, 26 km de bretele și noduri și 35 km de piste de biciclete. Valoarea totală a proiectului centurii este de 1,409 miliarde de euro, potrivit primarului Cluj Napoca, Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă......
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la ...
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...