Centura Vâlcele-Apahida a început să se dezintegreze din cauza infiltraţiilor de apă

Economica.net
27 01. 2012

Parapeţii de susţinere a centurii ocolitoare Vâlcele-Apahida s-au rupt din cauza acumulărilor de apă care nu au fost drenate, a explicat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, pentru monitorulcj.ro.

După ce a explicat că pentru susţinerea centurii există „o perdea de micropiloţi care sunt ancoraţi şi consolidaţi la partea superioară cu o grindă sau două, în funcţie de solicitările constructorului şi proiectantului”, Pantelimon a adăugat că „această instabilitate s-a produs din cauza acumulărilor de apă care nu s-au drenat”. Micropiloţii şi ancorele nu au suferit niciun fel de destabilizare. „Practic s-au înclinat grinzile cu tot cu micropiloţi. În această situaţie, micropiloţii şi-au făcut treaba. Prin acest forţaj ni s-a dovedit faptul că ei sunt ancoraţi unde trebuie şi la dimensiunea care trebuie”, a subliniat Ion Pantelimon.

Reparaţiile le va face constructorul

Directorul DRDP a mai precizat că reparaţiile la parapeţii surpaţi le va face constructorul. „Acea parte este în administrarea constructorului, nu a fost făcută nicio preluare. Este în curtea lui şi trebuie să ia măsuri”, a completat Ion Pantelimon. El a mai arătat că dacă constructorul nu va remedia problemele apărute în ultima vreme, îl va acţiona în instanţă. El a pus şi problema înlocuirii consorţiului Vegyepszer, constructorul centurii, în două-trei săptămâni, dacă nu se remediază problema. Deasemenea, Ion Pantelimon a precizat că preţul construirii centurii ocolitoare Vâlcele-Apahida a crescut cu doar 27% faţă de preţul iniţial. El a spus că centura trebuia să coste 130 milioane de euro, cum era prevăzut în 2006, dar s-a ajuns la un cost de 167 milioane de euro în 2012, iar printre motivele creşterii preţului se numără creşterea salariilor şi scumpirea materialelor necesare lucrărilor la centură.