Şeful Total a murit într-un accident de avion, în Rusia – presă

CEO-ul grupului petrolier francez Total, Christophe de Margerie, în vârstă de 63 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion privat pe aeroportul Vnukovo, din apropiere de Moscova, au anunţat marţi mass-media ruse citând surse aeroportuare şi din cadrul poliţiei.
Economica.net - mar, 21 oct. 2014, 04:04
Şeful Total a murit într-un accident de avion, în Rusia - presă

Contactată de agenţia France Presse, compania Total a refuzat pentru moment orice comentariu, scrie Agerpres.

‘Era un pasager înregistrat în avion, francezul Christophe de Margerie. Cei trei membri ai echipajului erau, de asemenea, de naţionalitate franceză. Toţi şi-au pierdut viaţa’, potrivit agenţiei Tass, citând o sursă aeroportuară.

Tass precizează că avionul, ‘conform primelor constatări, s-a lovit de un plug de zăpadă’.

Agenţia Interfax, care citează o sursă din cadrul poliţiei, a menţionat, de asemenea, că una dintre victime este CEO grupului Total.

Un avion de tip Falcon 50 s-a prăbuşit la aeroportul Vnukovo luni, la ora 23.58 (19.58 GMT), în aparenţă la decolare, a afirmat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat. ‘S-au înregistrat victime’, a adăugat sursa amintită.

Întrebat de AFP, un purtător de cuvânt al ministerului a declarat că nu este în măsură să comunice identitatea acestor victime.

Aeroportul Vnukovo este unul dintre cele trei aeroporturi internaţionale de la Moscova. Situat în sud-vestul capitalei Rusiei, dispune printre altele de un terminal pentru zborurile de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Al doilea fond de pensii european ca mărime a activelor și-a vândut participația în Tesla
Al doilea fond de pensii european ca mărime a activelor și-a vândut participația în Tesla
Stichting Pensioenfonds ABP, cel mai mare fond de pensii din Olanda și al doilea din Europa ca mărime a activelor aflate în portofoliul său, și-a vândut întreaga participație în Tesla din......
Alianţă de fier. Coreea de Sud şi Japonia îşi reafirmă dorinţa de a coopera cu SUA în faţa ameninţărilor Phenianului
Alianţă de fier. Coreea de Sud şi Japonia îşi reafirmă dorinţa de a coopera cu SUA în faţa ameninţărilor Phenianului
Miniştrii de externe sud-coreean şi japonez şi-au reafirmat luni la Seul dorinţa lor de a menţine "coordonarea" cu SUA ...
Qatar spune că a trimis către Israel şi Hamas draftul final al acordului de încetare a focului în Gaza
Qatar spune că a trimis către Israel şi Hamas draftul final al acordului de încetare a focului în Gaza
Statul mediator Qatar a trimis Israelului şi Hamas draftul "final" al acordului de încetare a focului şi de eliberare ...
Băncile europene se gândesc la fuziuni şi achiziţii, pe fondul presiunii concurenţei cu giganţii din SUA (Reuters)
Băncile europene se gândesc la fuziuni şi achiziţii, pe fondul presiunii concurenţei cu giganţii din SUA (Reuters)
În ultimii ani, băncile europene au fost din ce în ce mai mult sub presiune pentru a se extinde, în ideea de a concura ...