CEO nou la Carrefour România. Francezul Gilles Ballot se întoarce în București pentru a susține, printre altele, integrarea cora în lanțul francez

Începând cu data de 12 februarie 2024, operațiunile Carrefour România vor fi conduse de Gilles Ballot, anterior Director Achiziții Carrefour Franța. El se întoarce în România după 24 de ani, fiind în anii 2000 Market Research and Product Manager Danone.
Alina Stanciu - mie, 07 feb. 2024, 12:54
CEO nou la Carrefour România. Francezul Gilles Ballot se întoarce în București pentru a susține, printre altele, integrarea cora în lanțul francez

Carrefour Group anunță numirea lui Gilles Ballot ca Chief Executive Officer în cadrul Carrefour România, începând cu data de 12 februarie 2024.

Gilles Ballot și-a început cariera în România în cadrul Danone și a continuat cu roluri cheie în Johnson & Johnson și BCG. În 2009, Gilles s-a alăturat Grupului Carrefour ca Pricing Director și apoi a evoluat ca Director Proiecte Strategice de Achiziții, la nivel de Grup. Ulterior a fost numit Director Regional și Director Business Unit Hypermarket în Carrefour Polonia.

Gilles și-a continuat cariera în cadrul Grupului, în calitate de Director de Achiziții și Aprovizionare pentru Carrefour Belgia, iar în 2012 s-a alăturat echipei Carrefour Italia în rol de Director Achiziții, Marketing și E-commerce. Din octombrie 2022 până în prezent, Gilles a deținut funcția de Director Achiziții Carrefour Franța.

„Este o onoare și o plăcere să mă întorc în România, țara care mi-a trasat direcțiile din punct de vedere profesional. Alături de noua mea echipă, voi continua angajamentul asumat de peste două decenii al Carrefour România, de a oferi clienților produse de calitate la prețuri accesibile și de a susține tranziția alimentară. Sunt încântat să cunosc echipa, să înțeleg în profunzime contextul de piață actual și mai ales să coordonez această etapă a companiei în calitate de CEO”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România.

Gilles Ballot îi va raporta direct lui Laurent Vallée, Secretar General Grup Carrefour și Director Executiv Europa de Nord. Acesta din urmă a asigurat interimatul, odată cu mutarea lui Julien Munch în echipa Carrefour Franța, în calitate de Chief Operating Officer.

„Aș dori să îi adresez mulțumiri lui Julien pentru dedicarea sa din ultimii 3 ani, în care a accelerat ambițiile Carrefour în materie de localizare și digitalizare, în timp ce a generat plusvaloare pentru clienți. Perioada de interimat, deși a fost una scurtă, mi-a permis să descopăr o mică parte din ceea ce are România de oferit. Am toată încrederea în evoluția Carrefour România, sub leadership-ul lui Gilles și cu o echipă performantă alături”, a declarat Laurent Vallée, Secretar General Grup Carrefour și Director Executiv Europa de Nord.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour a ajuns la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați.

Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică valoarea totală
Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică ...
În prima jumătate a acestui an, Ministerul Agriculturii a avizat opt tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, cu trei mai multe decât în perioada similară a anului trecut.......
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că departamentul de poliţie din Washington va fi plasat sub controlul ...
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse până pe 18 august
Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse ...
Consiliul de Administraţie al Romsilva a decis declanşarea procedurii pentru numirea unui director general provizoriu, ...
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața șantajului
ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este şi va fi deschisă consultării publice în ceea ...