CEO OMV Petrom: Avem nevoie de stabilitate fiscală, de piaţă liberă şi de infrastructură pentru proiectul din Marea Neagră
„Proiectul din Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom şi pentru România. Marea Neagră are potenţialul de a întări securitatea în aprovizionare, de a aduce venituri suplimentare la buget şi noi locuri de muncă, transformând România într-un jucător-cheie regional în domeniul energetic”, a spus Verchere.
Ea a arătat că, pentru demararea unui proiect de această anvergură, este necesar să existe un cadru de reglementare, o stabilitate fiscală, o piaţă a gazelor liberalizată şi o infrastructură-cheie.
„Actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste cerinţe. Vom rămâne foarte interesaţi ca acest proiect să fie dezvoltat şi vom continua dialogul pe această temă cu autorităţile statului”, a continuat reprezentanta OMV Petrom.
Verchere a subliniat că grupul pe care îl reprezintă are o importanţă semnificativă pentru economia României, contribuind la nivelul anului trecut cu peste 10 miliarde de lei la bugetul de stat, sub formă de taxe şi dividende.
Ea a amintit şi că OMV Petrom este cel mai mare investitor privat din România, cu investiţii de circa un miliard de euro anual.
„Un an puternic pentru OMV Petrom este un an puternic pentru România. Însă, din cauza volatilităţii legislative, trebuie să reducem motorul investiţiilor. Suntem angajaţi să continuăm operaţiunile de aici. Sperăm să avem un dialog liber cu autorităţile, astfel încât contribuţia noastră la economia României să crească”, a susţinut Verchere.
Pentru acest an, compania a anunţat că va scădea cu 17% nivelul investiţiilor, până la 3,7 miliarde de lei, de la 4,3 miliarde de lei în 2018, ca urmare a instabilităţii legislative.
În aceeaşi conferinţă de presă, Stefan Waldner, directorul financiar al companiei, a arătat că Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 va avea un impact de aproximativ 50 de milioane de euro asupra profitabilităţii OMV Petrom, acestea fiind doar calcule preliminare.
„Nu putem cunoaşte care este impactul exact până nu vedem legislaţia secundară. Am făcut însă calcule preliminare, care indică un impact de două cifre în milioane de euro asupra profitabilităţii noastre, dar aş vrea să subliniez că este o estimare preliminară”, a spus Waldner.
Când jurnaliştii i-au cerut detalii, având în vedere că afirmaţiile sale indicau un interval destul de amplu, de la 10 la 99 de milioane de euro, el a precizat că valoarea la care se referă este aproape de mijlocul acestui interval.
În decembrie 2018, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care plafonează la 68 de lei pe MWh preţul de vânzare al gazelor de producţie internă şi prevede revenirea la piaţa reglementată în sectorul energiei electrice. Totodată, companiile din energie vor plăti către ANRE o contribuţie de 2% din cifra de afaceri aferentă activităţii licenţiate.
Grupul OMV Petrom a obţinut în anul 2018 un profit net de 4,08 miliarde de lei, în creştere cu 64% faţă de 2017, când acesta a fost de 2,49 miliarde de lei.
Potrivit rezultatelor financiare preliminare consolidate neauditate aferente perioadei încheiate la 31 decembrie 2018, date miercuri publicităţii, profitul net în trimestrul patru s-a situat la 1,41 miliarde de lei, mai mare cu 120%, faţă de cel consemnat în T4 2017, de 642 milioane de lei.