CEO-ul Societe Generale spune că banca este gata să se adapteze unui „hard Brexit”

Directorul general al grupului Societe Generale, Frédéric Oudéa, a declarat joi că banca franceză va fi în măsură să se adapteze la un scenariu în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va face fără un acord, transmite Reuters.
Economica.net - J, 15 nov. 2018, 16:46
CEO-ul Societe Generale spune că banca este gata să se adapteze unui

Premierul britanic, Theresa May, a obţinut miercuri sprijinul principalilor săi miniştrii pentru a aproba un acord tehnic convenit între Londra şi Bruxelles dar acum se confruntă cu o serie de demisii în cadrul guvernului său, ceea ce agravează criza politică din Marea Britanie.

„Suntem gata să ne adaptăm la un hard Brexit. Vom şti cum să facem acest lucru, să ne adaptăm”, a spus Frédéric Oudéa într-un interviu acordat postului de radio BFM Business.

Nu mai puţin de patru membri ai Guvernului britanic şi-au anunţat în prima parte a zilei de joi plecarea din Executivul condus de Theresa May, în semn de protest faţă de acordul de retragere (Brexit) negociat de Marea Britanie şi Uniunea Europeană aprobat miercuri de Londra. Proiectul de acord prevede o aşa numită „plasă de siguranţă” („backstop” în engleză), soluţie care prevede existenţa „unui teritoriu vamal unic” între UE şi Regatul Unit, care se va institui de la sfârşitul perioadei de tranziţie până la data la care un acord ulterior devine aplicabil.

Frédéric Oudéa a mai spus joi că Societe Generale a constituit provizioane în valoare de aproximativ 1,2 miliarde euro pentru a soluţiona ultimul său litigiu juridic din SUA. Banca franceză aşteaptă în continuare semnarea unui acord cu autorităţile americane pentru a pune capăt acestui litigiu care priveşte tranzacţiile derulate de Societe Generale cu o serie de ţări supuse unor sancţiuni economice americane, „în următoarele zile sau săptămâni”, a spus Oudéa.

„În 2018 vom depăşi toate litigiile din trecut”, a subliniat directorul general de la Societe Generale.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

Te-ar mai putea interesa și
Italia anunță că-i vor trebui cel puțin zece ani de creștere a cheltuielilor militare pentru a atinge noile ținte care ar urma să fie convenite la Summitul NATO de la Haga
Italia anunță că-i vor trebui cel puțin zece ani de creștere a cheltuielilor militare pentru a atinge noile ținte care ...
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani (foto), a declarat joi că ţara sa are nevoie de "cel puţin 10 ani" pentru a-şi creşte cheltuielile militare astfel încât să atingă noile ţinte......
Cresc premiile pentru jucătorii care participă în acest an la turneul de tenis de la Wimbledon. Organizatorii au făcut anunțul
Cresc premiile pentru jucătorii care participă în acest an la turneul de tenis de la Wimbledon. Organizatorii au făcut ...
Organizatorii turneului de Mare Şlem de la Wimbledon au anunţat joi majorarea valorii premiilor în bani pentru ediţia ...
O vilă interbelică din fostul cartier evreiesc al Capitalei, scoasă la vânzare cu 890.000 de euro
O vilă interbelică din fostul cartier evreiesc al Capitalei, scoasă la vânzare cu 890.000 de euro
O vilă grandioasă în stil neoromânesc, ce datează din prima parte a secolului XX, din cartierul evreiesc, se vinde cu ...
Rețele Electrice România a investit 18 milioane de lei în modernizarea rețelei de distribuție de pe mai multe străzi din Sectorul 1, București
Rețele Electrice România a investit 18 milioane de lei în modernizarea rețelei de distribuție de pe mai multe străzi ...
Compania Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, anunță că a finalizat recent lucrările de modernizare ...