Cepoi: Legea Sănătăţii ar trebui să fie adoptată până la sfârşitul trimestrului patru

Legea Sănătăţii ar trebui să fie adoptată în Parlament până la sfârşitul trimestrului patru al acestui an, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Economica.net - sâm, 11 aug. 2012, 14:40
Cepoi: Legea Sănătăţii ar trebui să fie adoptată până la sfârşitul trimestrului patru

„Legea Sănătăţii, după ce se termină dezbaterea publică, va intra în Parlament. Până la sfârşitul trimestrului patru ar trebui să fie adoptată în Parlament „, a spus ministrul Sănătăţii, la finalul discuţiilor cu misiunea FMI.

Noul proiect de lege a sănătăţii a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii la începutul lunii iulie. Potrivit proiectului de act normativ, spitalele vor putea fi publice, private şi publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată.

Aceste unităţi vor avea obligaţia să acorde primul-ajutor de urgenţă, în funcţie de competenţă, oricărei persoane care se prezintă în unitate.

Astfel, spitalele publice se vor putea organiza ca instituţii de sănătate, autonome financiar, care nu se încadrează în categoria instituţiilor publice bugetare. Se vor păstra formele de organizare de tipul institut, spital universitar, spital clinic. Spitalele vor fi acreditate de Agenţia Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), care are în structura sa Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

În proiectul de lege se prevede că în structura spitalului public va funcţiona o unitate de management al calităţii. Proiectul de lege mai stipulează că sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate va fi coordonat de ANMCS şi va funcţiona în baza strategiei naţionale pentru asigurarea calităţii serviciilor de sănătate şi a strategiei naţionale informatice în sănătate.
Proiectul prevede că fiecare asigurat se poate înscrie într-o astfel de asociaţie, la alegere. Cele 42 case se vor transfera în 8-10 societăţi mutuale de asigurări, astfel încât, începând de anul viitor, cetăţenii să poată să înscrie adeziunile.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS). Asiguratul se poate înscrie fie la o societate mutuală de asigurări de sănătate, fie la un asigurator privat. Pachetul de servicii de bază urmează asiguratul fie la asiguratorul privat, fie la societatea mutuală.

De asemenea, Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate va fi independent. Colectarea contribuţiilor se va face de Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul ANAF, într-un cont distinct deschis pe seama ANRAOS, în condiţiile legii.
Asociaţiile de pacienţi au criticat însă acest proiect. Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Sănătatea Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat că actualul proiect de lege a sănătăţii nu este complet, lipsind foarte multe elemente ca legea să fie funcţională şi sistemul coerent. „Am făcut un calcul şi a rezultat că principala problemă rămâne finanţarea. Ar trebui revenit la contribuţia pentru sănătate de 7%, aşa cum a fost la început”, apreciază Vasile Barbu. La rândul său, Iulian Petre, vicepreşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Boli cronice, a explicat că actul normativ are şi lucruri bune, dar şi minusuri.

Între minusuri se află lipsa precizărilor privind drepturile pacienţilor, reorganizarea CNAS ca societate mutuală, care este dificil de realizat. Proiectul de lege nu prevede clar ce se întâmplă cu programele naţionale, nu se ştie ce va asigura pachetul de bază, iar prevederea conform căreia consiliile locale care au în administrare spitale trebuie să contribuie cu 50% la investiţii este greu de realizat, întrucât nu toate primăriile au fonduri suficiente sau posibilităţi de finanţare, a arătat Iulian Petre.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministerul Sănătăţii a cumpărat circa 350 de incubatoare noi şi mai multe ambulanţe de tip ATI pentru transportul nou-născuţilor către maternităţi de grad superior, a anunţat ministrul......
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, ...
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, consideră că doar partidul pe care îl conduce ...
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada ...